O parte este a ta și două sunt ale noastre! E împărțire la 3, ce Doamne, iartă-mă!
Claudiu Georgescu către programatorul de la care a cerut mită:
Aspectele semnalate în articolul din presă mai înainte menționat au fost integral confirmate prin probele administrate.
Motivarea judecătoarei Manuela Orzață, Tribunalul București:
Tribunalul București l-a condamnat miercuri, în primă instanță, pe Claudiu Georgescu, la momentul faptelor președintele Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu e definitivă.
Decizia judecătorească reține că apariția articolului de presă a fost momentul în care procurorii DNA s-au autosesizat, iar cele scrise s-au confirmat ”integral”.
După începerea cercetărilor la Parchetul anticorupție, Georgescu a fost apoi trimis în judecată, pentru luare de mită și folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false.
Istoria unei mite din bani europeni
Claudiu Georgescu era președintele uneia dintre cele mai mari organizații care apăra interesele constructorilor din România. Importante firme multinaționale sau românești din construcții făceau parte din organizație. Aceasta a aplicat pentru fonduri europene.
În martie 2019, într-un hipermarket, Georgescu a fost fotografiat și filmat de Libertatea în timp ce-i cerea șpagă unui programator. Ziarul l-a confruntat apoi pe șeful asociației, arătându-i imaginile. El ceruse aproape jumătate din 21.000 lei, suma întreagă a contractului pe bani europeni.
Președintele Asociației i-a oferit IT-istului mai multe posibilități ca să întoarcă banii: „din dividende”, „ca sponsorizare” sau cu „un contract de prestări servicii pe o firmă”.
„Asta e o chestie în care eu… Nu am ce să zic despre ea…”, le-a spus Georgescu reporterilor Libertatea, filmat chiar la el în birou.
După apariția articolului, unele dintre companiile din organizație s-au retras, altele i-au cerut demisia lui Georgescu, altele au atacat presa, precum directorul companiei Arcon, care a declarat că „Ați distrus imaginea unui om”.
Motivarea judecătoarei Manuela Orzață
Acesta a fost articolul care i-a făcut pe procurori să se autosesizeze, așa cum se arată în motivarea Tribunalului București.
La data de 19 martie 2019 a fost publicat pe situl „TOLO.RO” un reportaj cu titlul „Claudiu Georgescu, președintele Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții, înregistrat când cere șpagă din fonduri europene”. Analizând acest material, prin procesul- verbal din 22 martie 2019, s-a dispus sesizarea din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită și a mai multor infracțiuni împotriva intereselor Uniunii Europene, fiind înregistrat dosarul cu numărul de mai sus.
Extras din motivarea Tribunalului București:
Materialul a apărut atât pe site-urile Libertatea, cât și pe tolo.ro.
Judecătoarea Manuela Orzață, de la Tribunalul București, întărește, în motivare, argumentând că „Urmarea imediată a infracțiunii de luare de mită constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a serviciului, a autorității, prestigiului și credibilității acestuia, prin fapta lipsită de probitate a inculpatului de a pretinde sume de bani, în scopul prevăzut în art. 289 din Codul penal”.
Prejudiciul reținut de instanță este de 62.028,85 lei. Dacă decizia rămâne definitivă, prejudiciul revine la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Foto: Vlad Chirea