O soluţie la această problemă este jurnalul intim, care se pare că face mai mult decât a fi un “prieten” care ştie să ţină secrete. A pune pe hârtie sentimentele ajută creierul uman să raţionalizeze mai bine problemele cu care se confruntă individul. Orice ne deranjează şi ne supără capătă alt sens atunci când stă scris negru pe alb, afirmă specialiştii.
Cercetătorii de la Universitatea din California au efectuat mai multe teste pe un grup de femei şi bărbaţi, şi au ajuns la concluzia că a ţine un jurnal intim în care să scriem trăirile de peste zi, ne face să ne detaşăm încet încet de viaţa amoroasă tumultoasă, de la probleme financiare, de la probleme de frumuseţe sau de la fobiile cu care ne confruntăm zi de zi.