Zile de-a rândul, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, o singură dată pe zi, o singură cifră, generală, a tuturor cazurilor de coronavirus de la nivel național. Fără a preciza însă cum sunt acestea repartizate pe județe.

Presa locală a acuzat Guvernul de cenzură, GCS a replicat că nu dă cifrele defalcate pentru a nu “genera confuzie”. Au existat și campanii, printre care cea a ONG-ului Funky Citizens, pentru ca datele complete să fie furnizate publicului

Joi dimineață, după ce Casa Jurnalistului a furnizat datele complete de până miercuri, sub semnătura jurnalistului independent Victor Ilie, Guvernul a anunțat, la ora 13.00, situația la zi pe fiecare județ în parte.

Suceava e pe primul loc la cazuri, având 701 cazuri de coronavirus. Pe doi e Bucureștiul, cu 505, iar pe trei apare, surprinzător până a avea cifrele pe întreaga țară, Brașovul – 117.

Surprinzător pentru că, în general, zonele ce păreau mult mai afectate erau Hunedoara, Aradul, Constanța ori Ialomița.

Pe lângă informarea absolut necesară, raportarea clarifică situația critică din unele zone. De exemplu, cu 701 infectați, Suceava depășește cazurile adunate a nu mai puțin de 63 de țări și dependențe teritoriale la un loc. 

E vorba, ce-i drept, de multe state mici ori altele mai mari, însă aflate pe continente unde virusul nu s-a răspândit încă (Africa, Oceania, zona Caraibelor). Printre ele: Mali, Guinea, Congo, Sudan, El Salvador, Insulele Cayman, Fiji, dar și state din Asia (Mongolia, Bhutan, Timorul de Est). Statistica a fost realizată cu ajutorul cifrelor de pe site-ul worldometers.info

 
 

Urmărește-ne pe Google News