În zilele noastre se pune tot mai mult accentul pe consumul de fructe şi legume ecologice. De ce? Fiindcă, după cum se ştie, toate legumele şi fructele cultivate în sistemul convenţional sunt stropite cu pesticide pentru a alunga dăunătorii, deşi aceştia pot fi îndepărtaţi şi prin mijloace naturale şi nedăunătoare sănătăţii. Ecologic înseamnă şi că nu au fost tratate cu nimic şi îmbunătăţite cu substanţe de creştere.
Diferenţe importante
În primul rând, solul pe care sunt cultivate plantele în sistem ecologic trebuie să fie curăţat, ani buni, de toate chimicalele existente. Abia după aceea se poate vorbi de o cultură ecologică. Apoi, depinde ce soiuri de seminţe se folosesc (nu cele modificate genetic). Dacă în agricultura convenţională plantele cultivate sunt hrănite, în principal, cu îngrăşăminte chimice de sinteză şi pulverizate cu pesticide sintetice, în cazul fructelor şi legumelor ecologice, aceste procedee sunt interzise. Menţinerea stării de sănătate a solului şi a plantei trebuie atinsă prin alte mijloace. Împotriva bolilor, numai anumite mijloace naturiste sau de origine naturală pot fi utilizate.
Efecte benefice
Coaja citricelor conţine foarte mulţi nutrienţi, precum şi vitamina C, riboflavină, tiamină, niacină, folat, vitaminele B5, B6 şi A, fier, magneziu, potasiu, fosfor, zinc, cupru, seleniu şi o cantitate mare de antioxidanţi. Consumul de citrice, mai ales coaja lor, are efecte benefice, în special asupra sistemului cardiovascular, protejează organele şi ţesuturile de radicalii liberi, influenţează pozitiv glicemia, colesterolul şi trigliceridele. Lămâile sunt citricele care nu lipsesc din casele noastre, indiferent de anotimp.
Iată de ce este bine să facă parte zilnic din alimentaţia ta:
• revigorează organismul şi înlătură stresul, întăresc sistemul imunitar, reduc colesterolul, stimulează funcţionarea ficatului;
• combat problemele legate de infecţii ale gâtului, având proprietăţi antibacteriene;
• coaja de lămâie conţine de 5-10 ori mai multe vitamine decât sucul;
• iată ce procent din doza zilnică recomandată de vitamine şi minerale conţine o lămâie: vitamina C – 88% ; carbohidraţi – 7% ; fier – 7,5%; calciu – 3%; potasiu – 3%,
De ce este bună coaja lămâilor ecologice
Numai coaja lămâilor ecologice este bună, cu adevărat, pentru consum. Din păcate, coaja de lămâie crescută convenţional (ca şi cea de portocală) conţine conservanţi (pentru menţinerea fructelor proaspete – E231 şi E232). Efectele acestor conservanţi nu sunt încă bine cunoscute. Cert este că E231 şi E232 produc tulburări hormonale complexe. Aceşti aditivi sunt suspectaţi ca fiind şi cancerigeni. În gospodărie folosim foarte mult coaja de lămâie, în special la prăjituri, însă, dacă fructul nu este eco, substanţele folosite împotriva dăunătorilor rămân în coajă şi inevitabil ajung în organismul nostru.