„Fericire”, piesă lansată de Loredana în colaborare cu nume precum Florin Salam, Costi Ioniță, Vali Vijelie, Jean de la Craiova și Nicu Paleru, a polarizat societatea românească. Cele mai multe critici o vizează pe Loredana, căreia i se reproșează că a decăzut prin asocierea cu maneliști. Un alt factor de indignare este succesul melodiei, care, potrivit unor voci, ar arăta lipsa de educație a românilor. Pe de altă parte, o bună parte din succes se datorează tocmai publicității negative, care a stârnit curiozitatea multora de a asculta melodia, chiar dacă nu sunt fani ai genului.
„Gusturile nu se discută. Dar de la asta până la a arunca și cu ură, și cu rasism și a judeca oamenii după culoarea pielii sau după originile lor, mi se pare, în 2021, o pierdere de timp și o gândire extrem de retrogradă”, a declarat Loredana pentru Antena 1.
De altfel, artista este cunoscută pentru ceea ce în industrie se numește capacitatea de a te reinventa și de a te adapta vremurilor: a trecut de la șlagărele scrise de Adrian Enescu, precum „Bună seara, iubite”, la colaborări cu taraful Agurida și cu mai mulți lăutari. Nu s-a ferit nici de stilurile rap și trap, cântând cu B.U.G. Mafia și Șatra B.E.N.Z., dar nici de folclor și Romani music.
În topuri pe YouTube
Cu cinci milioane de vizualizări la ora redactării articolului, videoclipul este de câteva zile pe primul loc în trendingul YouTube România, iar la scurt timp de la lansare a reușit să pătrundă și în top 10 (locul opt) al celor mai vizualizate din lume.
Cu toate acestea, „Fericire” nu va ajunge pe radiourile din România, pentru că o regulă nescrisă, dar general agreată spune: fără manele la radio.
Asta în ciuda faptului că, în mod clar, există un public numeros, iar acest gen, cândva marginalizat, a reușit, mai ales în ultimii ani, să pătrundă în zona mainstream. Pentru că Loredana nu este primul artist mainstream care colaborează cu maneliști – au mai făcut-o Anna Lesko, Ruby, Whats UP.
În încercarea de a afla cum se poziționează unele dintre cele mai ascultate posturi de radio în raport cu piesa „Fericire”, am stat de vorbă cu directorii de programe de la Kiss FM, Digi FM, Pro FM și Virgin Radio, patru dintre cele mai ascultate posturi la nivel național. Aceștia au explicat motivele pentru care maneaua nu-și găsește un loc la radio, dar și ce părere au despre toată polemica stârnită în jurul ei.
Dan Fințescu, director de programe la Kiss FM: „Hipsterii revoltați au făcut ca piesa să iasă din bulă”
„Colaborările dintre artiști români mainstream și maneliști nu au început cu această piesă, ci se întâmplă de ceva vreme deja. Și, deși nu au primit airplay aproape deloc, piesele de până acum au avut mare succes online. Sunt aproape sigur că piesa Loredanei nu va intra pe radio. La fel de sigur sunt că nu pentru radio a fost făcută. De ce nu intră manelele pe radio e o poveste lungă.
Cât despre scandal, cred că și el a fost luat în calcul. Hipsterii revoltați au făcut ca piesa să iasă din bula ei și să devină controversată. Fix ce trebuie! În orice caz, la piesa asta au lucrat doi oameni al căror profesionalism îl înțeleg și îl admir de mulți ani: Loredana și Costi Ioniță.”
Cetin Rasit, director de programe la Digi FM: „Piesa nu se va auzi la noi”
„Nu-mi place piesa Loredanei, dar dacă nu-mi place mie nu înseamnă că zecile de mii de persoane care au văzut clipul pe YouTube, stabilindu-se un record de vizualizari, nu se ridică la înălțimea sufletului meu. Nici vecinilor mei nu le place când dimineața le înseninez viața cu Rammstein sau Chemical Brothers. Nu văd o dezbatere pe tema piesei, ci doar un concurs online de glume și meme-uri. Aș putea spune că multe dintre aceste glume și meme-uri nu-s pe gustul meu, dar, la fel, nici prietenii mei nu râd la toate glumele pe care le spun eu.
S-ar putea să-i dezamăgesc pe fanii Loredanei sau ai colaboratorilor ei la piesa cu pricina spunându-le că aceasta nu se va auzi la DigiFM.
Formatul radioului este unul în care primează știrile – din jumătate în jumătate de oră – și edițiile speciale dedicate evenimentelor politice și sociale în desfășurare, iar noi încercăm să adecvăm muzica la acest format.”
Manuel Dinculescu, director de programe la Pro FM: „Singurii care pot cânta manele sunt maneliștii”
„În timp ce la radio toate melodiile difuzate sunt testate pe publicul-țintă după niște formule matematice extrem de bine puse la punct și adaptate an de an conform cerințelor ascultătorilor și ale formatului de radio – CHR, în cazul Pro FM -, ceea ce se întâmplă în online este la liber și ține foarte mult și de puterea de promovare a produsului respectiv. Există cazuri de piese cu milioane sau zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, dar care nu au prins la publicul de radio din România. Și viceversa este însă valabilă: nu toate hiturile de la radio au succes în online.
Privită dintr-o anumită perspectivă, industria muzicală românească este încă la stadiul de pionierat. Am avut discuții despre manele și în documentare la TIFF și la Premiile Gopo. Niciunul dintre aceste momente nu a pus capăt polemicii, pentru că rostul polemicii este să pună sub reflector un subiect care, aparent, preocupă societatea.
Nu contestă nimeni calitățile și succesul lui Costi pe plan local și internațional, așa cum nu contestă nimeni valoarea artiștilor din România, indiferent despre ce gen muzical vorbim. Ar trebui să înțelegem însă că puțini artiști pop vor putea fi asimilați sau recunoscuți în domeniul manelelor.
Oricât de ciudat ar suna, singurii care pot cânta manele sunt maneliștii și oricine altcineva va încerca să intre în acest domeniu, indiferent de cât de bun este, nu se va putea ridica niciodată la nivelul celor care au făcut performanțe cu acest gen muzical.
A cânta bine ține și de feeling, și de mediul în care te formezi ca artist, nu doar de ceea ce este la modă într-o anumită bulă, la un moment dat. Cred că vremurile artiștilor polivalenți au apus de mult și consider că fiecare ar trebui să fie cel mai bun în ceea ce îl definește, nu în ceea ce ar vrea să-l definească din punct de vedere artistic.”
Cristi Stanciu, director de programe la Virgin Radio: „Nu se potrivește cu formatul radioului”
„Piesa nu se va regăsi în playlist-ul Virgin Radio din simplul motiv că nu se potrivește cu formatul radioului și cu direcția muzicală a acestuia. Loredana este un artist pe care îl respect, la fel cum îi respect pe toți ceilalți, indiferent de genurile muzicale abordate, și nu consider oportun să judec pe nimeni pentru alegerile sale. Un artist face ce simte, când simte și cum simte – sau cel puțin așa îmi imaginez eu că ar trebui să meargă lucrurile. Nu sunt la curent cu scandalul, dar nici nu cred că ar trebui să existe unul.”
Maneaua la radioul public
Precizăm că Marius Furdui, directorul de programe de la postul public Radio România Actualități, post care de-a lungul anilor a premiat-o pe Loredana cu „Artistul anului”, a avut-o invitată în emisiuni și i-a difuzat melodiile, nu a răspuns încă solicitării ziarului.
Am vorbit, în schimb, cu directorul postului Radio România Cultural, Radu Croitoru, care este de părere că polemica iscată în jurul piesei Loredanei este exagerată.
Radu Croitoru, director Radio România Cultural: „Nu o putem judeca pe Loredana pe baza unei singure piese”
„Evident, polemica este exagerată, pentru că Loredana nu poate fi judecată niciodată în funcție de o melodie pe care o cântă la un moment dat. Întreaga carieră a Loredanei Groza este una care arată longevitate, muzicalitate, inteligență și multe alte lucruri mult mai importante decât o melodie care poate că nu e foarte reprezentativă pentru Loredana.
Dar Loredana a cântat de-a lungul carierei foarte multe genuri și – vrem, nu vrem, suntem sau nu de acord – a strălucit în toate ipostazele pe care le-a prezentat publicului.
În mod categoric, mulți oameni ascultă muzică pe internet, dar nu putem să calculăm și să cuantificăm nivelul de educație astfel. Pe de altă parte, dacă ne uităm la ultimele barometre de consum cultural, o să ne dăm seama că muzica clasică, cultă, jazz-ul și alte genuri ceva mai sofisticate și mai complexe nu sunt cele mai gustate din țara noastră. În același timp, dacă ne aflăm la volan sau mergem prin locuri publice, o să vedem că anumite ritmuri, cu iz mai oriental, se aud mai des decât nocturnele lui Chopin sau concertele lui Beethoven. Așa că putem să punem doar un semn de întrebare asupra acestei chestiuni și să observe fiecare ce are de observat.”
*Reprezentanții Radio Zu și Europa FM nu au răspuns solicitării ziarului.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro