Dacă ne gândim la nivelul contribuțiilor noastre la Bruxelles, de exemplu, de ce nu a fost invitat Iohannis la întâlnirea restrânsă de la reședința secretarului general NATO de aseară, este pentru că, de obicei, la Bruxelles, toată lumea cu care mă văd eu prin instituțiile europene sau NATO se plânge nu că Bucureștiul face probleme, pentru că nu e de genul Ungariei care să țipe, să facă scandal. Bucureștiul votează mereu conform poziției universale, se raliază altora, în general e copilul cuminte din clasă cu care poți lucra, dar, în general, nu vine cu nimic substanțial. Adică se așază la masă, are dreptul să vorbească, dar atunci când vorbește nu aduce nimic nou, nu vine cu niște poziții inovative, nu e preocupat să găsească niște soluții la propriile probleme și la problemele europene, ci doar se raliază la ce propun alții. Nu că ar fi prostul clasei, ci e elevul fără nicio ambiție. Deși ar trebui să fie ambițios, pentru că suntem totuși o țară importantă în Europa”.

Foto: Soldați finlandezi, în timpul unui exercițiu
Sursa: Profimedia

Cum mai stă China în zona militară?

O aflăm din raporturile americanilor, de exemplu din documentul anual făcut public de Pentagon: China își întărește dispozitivele și avansează tehnologic rapid. În condițiile în care Trump va veni la putere și se știe orientarea lui către presiuni armate asupra acelei părți de lume, e bine să reținem:

„În SUA, Pentagonul a publicat raportul său anual privind capacitățile militare ale Chinei, potrivit căruia, Marina Chinei, cea mai mare din lume, are acum peste 370 de nave și submarine, faţă de aproximativ 340 în 2022, iar forțele navale chineze și-au consolidat, de asemenea, capacitatea de a face misiuni dincolo de primul lanț de insule din Pacific, care include Okinawa, în Japonia, Taiwan și Filipine, scrie La Libre Belgique. În plus, stocul Chinei de focoase nucleare operaționale a crescut la peste 600 în 2024, de la peste 500 anul trecut, și va depăși 1.000 de focoase nucleare până în 2030, estimează Pentagonul, în vreme ce Beijingul se străduiește să modernizeze, să diversifice și să-și extindă rapid forțele nucleare, ceea ce îi va permite să „vizeze mai multe orașe americane, instalații militare și locuri strategice”, în cazul unui potențial conflict nuclear, adaugă ziarul belgian. Forțele aeriene chineze „se apropie rapid de standardele tehnologice americane”, se arată în raport, China dezvoltând, de asemenea, noi rachete balistice intercontinentale care vor îmbunătăți „în mod semnificativ” forțele sale nucleare și vor necesita o producție sporită de focoase nucleare, susține raportul”. (sursa)

Foto: O ceremonie de rămas-bun pentru o navă chineză are loc într-un port din provincia Zhejiang din estul Chinei, de pe 15 decembrie 2024.
Sursa: Profimedia

Nicușor Dan a intrat în cursă

E o veste politică important, Nicușor Dan a intrat în campania pentru prezidențialele care vor fi reluate în primăvară. Aplică strategia de la București. În timp ce partidele se frământă pentru că nu-s în stare să anunțe niciun candidat ferm, Nicușor iese cu plăcere la atac. Acum le va fi și mai greu să se orienteze către un candidat europeniștilor. Atuul lui Nicușor e un stil de a aborda situația fără prea multă vrăjeală, de exemplu, felul în care a spus lucid că știe de unde pornește, de la un sondaj care îl arată pe Georgescu în topul încrederii:

„Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, într-un sondaj pe care l-a comandat săptămâna trecută, Călin Georgescu era personalitatea cu cea mai mare încredere din România, potrivit News.ro. Dan nu a oferit însă și procente sau date concrete legate de acest sondaj. Primarul general a mai lansat în spațiul public sondaje care îl dădeau cu mult în spatele contracandidaților la Primăria Capitalei ca metodă pentru a-și mobiliza electoratul” (sursa).

 
 

Urmărește-ne pe Google News