Raluca Zoitanu, coordonatorul Grupului Tinerilor Medici de Familie al SNMF, a declarat pentru Libertatea că medicilor de familie le trebuie un document de la DSP pentru a emite concedii medicale pentru persoanele infectate cu COVID-19.
Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică.
Comunicatul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate:
“În absența acestui document, nu putem să dăm concedii medicale. Iar DSP-urile sunt hiperaglomerate cu anchetele epidemiologice, emiterea de certificate pentru pacienți, pe lângă activitatea pe care o au în afara contextului pandemic“, afirmă Raluca Zoitanu.
Stă acasă din 10 iulie fără să aibă concediu medical
“Nu mi s-a dat concediu medical, deși încă mă doare capul, am roșu în gât și obosesc foarte repede. La DSP nu-mi răspunde nimeni, iar medicul de familie nu a vrut să-mi aprobe concediu medical“, povestește un bărbat infectat cu COVID-19 din Ploiești. Acesta a fost internat la un spital din oraș din 24 iunie până pe 4 iulie.
Primul test și l-a făcut pe 22 iunie, în privat, când a început să aibă primele simptome de COVID-19, la care a ieșit pozitiv. Al doilea a fost testul de control, făcut de spitalul din Ploiești pe 2 iulie, în perioada internării. A ieșit tot pozitiv.
Două zile mai târziu, bărbatul a fost externat, deși ambele teste erau pozitive. I s-a dat din partea spitalului o săptămână de concediu medical pentru a sta la izolare.
În data de 10 iulie, când perioada de concediu se încheiase, și-a făcut al treilea test, tot la o clinică privată, unde a ieșit negativ.
L-am sunat atunci pe medicul de familie, l-am întrebat dacă pot să merg la muncă și mi-a spus că n-am voie până când n-am două teste negative consecutive. Dar nici concediu medical n-a vrut să-mi dea, pentru că nu exista o lege în baza căreia să mi-l aprobe.
Infectat cu COVID:
Timp de 3 săptămâni în această lună, autoritățile nu au mai avut cadrul legal pentru a putea impune carantina și izolarea obligatorii
Răspunsul a venit după ce a făcut un drum până la București
“Eu am avut noroc, pentru că a fost angajatorul înțelegător și mi-a spus să nu revin până nu mă simt bine și sunt sigur că nu îi infectez pe alții“, subliniază ploieșteanul.
Bărbatul și-a mai făcut încă două teste, tot pe banii săi: unul pe 21 iulie – rezultat pozitiv, celălalt pe 24 iulie – rezultat negativ. “DSP-ul nu mi-a răspuns din nou la telefoane, iar medicul de familie mi-a spus în continuare că nu mă lasă să mă întorc la muncă, pentru că n-am două teste negative consecutive, dar nici concediu medical nu mi-a dat.“
Pentru a afla un răspuns legat de starea sa, tânărul a ajuns până la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București. Aici i s-a spus: “După 14 zile de la infectare nu mai transmiteți virusul. Aceste rezultate alternative sunt pentru că aparatul detectează un virus mort.“
Libertatea a încercat să ia legătura cu reprezentanții DSP Prahova pentru o reacție pe acest caz. Fără succes, deocamdată.
Medicii riscă amenzi, dacă dau concedii fără documentul de la DSP
Medicul Raluca Zoitanu a precizat că așteaptă ca Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să vină cu o poziție comună, la nivel național, “nu să facă fiecare direcție județeană cum consideră.“