„Nu am nici dorința, nici dorul, nici plăcerea — o spun fără niciun fel de dramatism, o spun absolut egal, cu toată prietenia și cu toată sinceritatea — să particip la acest Congres. În plus, nu se pot evita nici măcar atunci când ești foarte clar, când nu există niciun semn că n-ai fi cât se poate de cinstit atunci când afirmi că un drum este închis, că nu te mai interesează, nici atunci nu poți evita comentariile nesfârșite și lanțul ipotezelor. O prezență a mea la Congres ar alimenta astfel de lucruri, ar parazita cel puțin parțial mediatic un Congres care are dreptul lui, cu candidații lui, cu oamenii lui. PNL este atât cât este fără mine astăzi și așa va fi în viitor. Nu are niciun rost pentru PNL, în primul rând, să existe astfel de forme de parazitare mediatică sau de neînțelegeri. (…) Îmi pasă, doresc ca acest partid să aibă șansele și să le valorifice, îmi doresc să-și aleagă un conducător, dar asta nu înseamnă că mi-e dor de el”, a spus Antonescu, într-un interviu acordat Realitatea TV, difuzat marți, 13 iunie.
El a afirmat că cele două candidaturi la șefia PNL sunt legitime, dar că el îl susține pe Cristian Bușoi, deoarece face parte din noul eșalon al partidului.
„Domnul Orban cred că nu trebuie să fie în acest moment președinte al PNL. Cred că acum, în 2017, trebuie altceva”, a adăugat fostul președinte al PNL.
În opinia lui Antonescu, Cristian Bușoi este „un om cu foarte multă personalitate, cu foarte multă știință de carte, care a pendulat foarte intens între Bruxelles și București, într-un mod foarte eficient, a fost implicat în politica internă a partidului și a făcut față unor situații complicate”.
Congresul PNL are loc sâmbătă, 17 iunie, iar Cristian Bușoi și Ludovic Orban candidează pentru șefia PNL.
Crin Antonescu a fost președinte al Partidului Național Liberal, din 2009 până în 2014, și președinte al Senatului României, între anii 2012-2014. A fost candidatul PNL la alegerile prezidențiale din 2009, când s-a clasat pe locul al treilea.
Totuși, a fost președinte interimar al României, în perioada 10 iulie – 31 august 2012, pe durata suspendării din funcție a președintelui de atunci, Traian Băsescu.
Congresul PNL este precedat de un mare scandal în interiorul partidului. La începutul acestei luni, Arisotel Căncescu a demisionat din PNL. Anunțul a fost făcut printr-o scrisoare deschisă către Conducerea Partidului Național Liberal.
Citește și:
- Alegeri locale parțiale: PSD a câștigat Primăria Craiovei, PNL, pe primul loc la Târgu Jiu
- Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de președinte, la împlinirea a 100 de ani. Liderii PNL, despre rolul său în istoria liberală
- De ce a pierdut PNL alegerile? Critici dure în partid; Orban: Partidul nu mai poate fi condus de șefi agreați de alți șefi