Cererea lui Piedone a candida la primăria sectorului 4 a fost respinsă pentru că „a fost formulată de Preşedintele Filialei Sector 4 Bucureşti al partidului Puterii Umaniste şi nu de către Filiala Municipiului Bucureşti”, scrie digi24.ro. Asta spun magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 în motivarea de respingere a candidaturii.

„Întrucât intimatul a candidat la funcţia de primar al sectorului 4 din municipiul Bucureşti, municipiu care nu face parte din niciun judeţ, neexistând o organizaţie judeţeană a partidului, instanţa reţine că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată şi să provină de la conducerea organizaţiei municipiului Bucureşti, cum de altfel este reglementat şi în Statutul Partidului Puterii Umaniste. Analizând dosarul de candidatură depus de intimat reiese că propunerea de candidatură a fost formulată de Preşedintele Filialei Sector 4 Bucureşti al partidului Puterii Umaniste şi nu de către Filiala Municipiului Bucureşti”, se arată în motivarea judecătorilor.

Prima cerere a lui Piedone a fost anulată de instanţă din cauza suspiciunilor privind semnăturile pentru susţinerea candidaturii la prmăria Sectorului 5.

Decizia de ieri nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore.

 
 

Urmărește-ne pe Google News