Potrivit lui Vasile Bănescu, procedura de canonizare în Biserica Ortodoxă poate fui făcută numai pe criterii religioase, nicidecum politice. Iar, această canonizare nu ar întruni exact această condiție esențială.
”O asemenea solicitare, o canonizare în biserica ortodoxă, poate fi făcută doar în urma respectării unor criterii religioase. Regele Mihai rămâne un model de tată, nu numai al unei familii, dar și al unui popor, e un model exemplar, dar din sfera politică nu putem transpune aceste lucruri în sfera religioasă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, la Antena 3.
Mai mult, acesta subliniază că o canonizare ”presupune un cult, o evlavie populară care se pune în straturi, în timp în jurul unei personalități religioase”, iar refuzul BOR de a-l declara sfânt pe Regele Mihai I ”nu contribuie la desconsiderarea Majestății Sale”.
”O canonizare are criterii riguroase și presupune o personalitate mistică și o persoană profund religioasă. Nu putem amesteca sfera politicului cu cea religioasă”, a mai spus Vasile Bănescu.
Așa cum aminteam, vineri, Dan Bădic, fostul director al Casei Regale a României, a anunțat că va propune canonizarea Regelui Mihai I. „Judecând suferința surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt”, a justificat acesta într-o intervenție la televiziunea națională.
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
CITEȘTE ȘI:
Noul episcop al Hușilor, despre ”crăciuni” cocacolizați de reclamele păcătoase și „crăciuniţe” îmbrăcate tocmai pentru a ne murdări privirea şi inima
Un preot din Iași a făcut din Facebook cel mai bun enoriaş
Atunci și Acum. Gabriela Firea, de la reporterul din Bacău, la primăriță în Capitală și cea mai puternică femeie din PSD
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor