ComenteazăLa început, „lăsatul” dura de la câteva zile la câteva săptămâni, ba, în două-trei rânduri, a durat și câteva luni. Dar, cea mai lungă perioadă în care nu am pus țigara în gură a fost fix de un an, de la un Revelion la altul(1979/1980). Nu a fost ușor. Visam noaptea că fumez și, când mă trezeam, trăiam o bucurie imensă, realizând cu nu e edevărat, că afost doar un vis. De câteva ori am aprins țigara, dar am stins-o imediat. Cum și de ce m-am apucat din nou? De prost! De tâmpit! Altă explicație n-am. La următorul Revelion, la un pahar, alea- alea, am aprins o țigară de la un comesean. Dimineața, la cafea, am mai aprins una. După două-trei zile, am revenit la circa 5-6 țigări pe zi. N-o să mai fumez niciodată mult- îmi ziceam- o să mă rezum la câteva țigări pe zi, doar la o cafea, la o ocazie ș.a.m.d. Da de unde!… După câteva săptămâni, am ajuns din nou la un pachet pe zi. Și am revenit la vechile metehne: una- două țigări- dimineața la cafea, fără număr- la volan, scrumiera plină lângă mașina de scris etc.
N-am ambiție!
Concluzia? N-am ambiție! Ăsta-i adevărul-adevărat! Nu există altă cale/metodă pentru a te lăsa de fumat, decât voința, ambiția. Toate formulele- naturiste, nenaturiste, țigări surogat, plasturi/sprayuri cu nicotină etc, sunt praf în ochi. N- ai ambiție, nu poți să te lași. Îmi amintesc cum s-a lăsat tatăl meu, pe la vîrsta de 60 de ani. Venise dimineața de la o nuntă, îi era rău. “De la băutură”- îi zice maică-mea. “Ba, de la țigări“- îi răspunde tata și, se duce în casă, ia baxul de “Naționale”( 50 de pachete, învelite într-un ambalaj de hârtie, pe care, de regulă, eu i le cumpăram, cam odată pe lună, de la magazinul din sat) și începe să sfărâme pachetele de țăgări, prin curte, la găini, la pisici, zicând: “Al dracului să fie ăla care mai pune țigara în gură”. Și nu a mai pus-o niciodată. Este adevărat că, vreo două luni de zile era greu să stai în apropierea lui. “Lasați-l că-i nervos din cauza țigărilor. Nu-l agasați că se apucă iar de fumat”- ne avertiza mama. Apoi, tata s-a liniștit și a început “să ne bată apropo-uri”, mie și fratelui meu, care deja eram fumători: “Mă, lăsați dracului țigara aia, că vă omoară!”. Atunci nu l-am ascultat, nu l-am înțeles. Eram prea tineri. Ulterior, am realizat câtă dreptate avea. Fratele meu s-a lăsat, totuși, de fumat, pe la vârsta de 50 de ani. A mai trait 18. Cred că e timpul să mă las și eu. Sau, măcar să mai fac o încercare. Aștept să mă duc la o nuntă, la o paranghelie ceva, să mi se facă rău, să vin acasă și să-mi sfărâm toate țigările prin curte, la găini. Dar ce mă fac? Că stau la bloc și n-am găini! Lăsând gluma la o parte( iartă-mă tată!), repet: singura soluție pentru a te lăsa de fumat este să vrei asta cu adevărat, să ai ambiție, să le dai dracului de țigări. Nicio lege din lumea asta nu te va ajuta. Ete că m-am enervat și, musai, tre să-mi aprind o țigară! Ar putea fi ultima?!