Parlamentul german a aprobat luna aceasta o reducere importantă a tarifelor pentru transportul în comun la nivel național care va fi valabilă timp de trei luni în această vară, o măsura ce reflectă gravitatea crizei energetice din țară, scrie Bloomberg.
Practic, pentru a-și reduce dependența mare de gazul și petrolul rusesc, cu atât mai vizibilă după invazia Rusiei în Ucraina, Berlinul caută cu disperare modalități de a reduce consumul de combustibil și de a-i convinge pe șoferi să folosească trenul și autobuzul.
Deși decizia guvernului de a reduce costurile transportului în comun a fost declanșată de o criză, susținătorii măsurii speră că inițiativa va avea efecte pe termen lung. Ei spun că proiectul ar putea oferi o idee pentru un viitor în care germanii vor adopta permanent o formă de transport cu emisii mai reduse de carbon.
„Mobilitatea ieftină și prietenoasă cu mediul nu trebuie să rămână și nu va rămâne un foc de paie”, a declarat Katharina Dröge, copreședintă a grupului parlamentar al Verzilor din Germania, unul din partenerii coaliției aflate la guvernare la Berlin.
Unul dintre cele mai accesibile abonamente din Europa
Planul privind transportul în comun, numit „nebunesc, dar inspirat” de cotidianul german Der Tagesspiegel, este cu siguranță unul dintre cele mai accesibile pe care le-a văzut vreodată Europa. Pentru cele trei luni de vară, începând cu 1 iunie, un bilet de călătorie va costa doar 9 euro pe lună pentru toate metrourile, autobuzele, tramvaiele și trenurile regionale.
Acest lucru va reduce costul transportului în comun până la un nivel aproape simbolic. De exemplu, un navetist care folosește toate zonele de transport în comun din Berlin va economisi 98 de euro pe lună, în timp ce un navetist din Hamburg va economisi puțin peste 105 euro.
Biletul redus va fi disponibil, de asemenea, pentru persoanele din orașele mai mici și pentru călătoriile efectuate în întreaga țară. În vreme ce serviciile de trenuri intercity mai rapide nu vor fi incluse în tarif, posesorii de bilete de 9 euro vor putea să călătorească totuși cu trenul folosind serviciile regionale, iar biletele cumpărate într-o regiune vor fi valabile la nivel național.
Reducerea temporară a tarifului la transportul în comun este doar una dintre măsurile pe care Germania le-a introdus (sau intenționează să le introducă), ca parte a unui pachet de ajutor pentru populația afectată de creșterea costurilor.
În septembrie, adulții care lucrează vor primi o plată unică de 300 de euro la salariu, menită să compenseze costul facturilor la energie. Persoanele care desfășoară activități independente vor avea și ele un ajutor, urmând să plătească impozite reduse. Iar părinții cu copii mici vor primi 100 de euro pentru fiecare copil, o sumă dublată pentru părinții care sunt beneficiar de ajutor social.
La fel ca în SUA, guvernul german se află sub presiune pentru a oferi ajutor și șoferilor. Impozitele pe combustibil vor scădea cu 0,30 euro pe litru pentru benzină, cu 0,14 euro pentru motorină, în timp ce persoanele care fac naveta cu mașina și călătoresc peste 21 de kilometri zilnic vor avea parte de credite fiscale existente ușor majorate.
Această decizie a fost adoptată în ciuda unei rezistențe din partea Verzilor, care doreau să ofere în schimb subvenții suplimentare pentru facturile de încălzire.
Pachetul este totuși insuficient într-o țară în care inflația substanțială afectează în mod disproporționat gospodăriile mai sărace și mai puțin dependente de mașini, scrie Bloomberg.
Critici de toate felurile
Abonamentul de 9 euro nu a fost ferit de critici. Unii se tem că biletele ieftine vor supraîncărca trenurile și vor suprasolicita rețeaua feroviară. Luna trecută, reprezentanții sindicatelor și-au exprimat îngrijorarea că trenurile supraaglomerate vor trebui să fie evacuate de poliție și că din cauza cererii mari, operatorul național Deutsche Bahn va fi nevoit să angajeze personal temporar și să plătească ore suplimentare angajaților existenți în timpul vacanței de vară.
Într-o interpretare populistă a acestor îngrijorări, ziarul tabloid Bild a relatat la începutul acestei luni că locuitorii din Sylt, stațiune exclusivistă din Marea Nordului, au intrat în panică, îngrijorați de perspectiva hoardelor de turiști care vor dori să viziteze insula – o afirmație care a generat numeroase glume.
Pe de altă parte, unii s-au întrebat de ce planul nu a mers mai departe, urmând exemplul Luxemburgului, și oferind o gratuitate pentru transportul în comun la nivel național. La urma urmei, reducerea tarifelor nu face neapărat ca costurile operaționale ale transportului în comun să fie mai ieftine. În plus, perpetuează un sistem în care cei care nu plătesc biletele ajung să aibă probeme cu legea.
Cererea de bilete este în creștere puternică
Alte întrebări vizează eficacitatea ecologică a planului. Potrivit Agenției Federale de Mediu din Germania, o reorientare totală a navetiștilor către transportul public ar putea elimina până la 21,3 milioane de tone de emisii de carbon pe an. Dar nu se știe totuși câți germani vor renunța de fapt la călătoriile cu mașina în timpul verii.
Unii economiști și-au exprimat la rândul lor îngrijorarea că, pe măsură ce războiul din Ucraina se va prelungi, scăderea prețurilor din această vară ar putea fi urmată de creșteri dramatice în câteva luni. „Prețurile la energie vor fi permanent mai mari decât în ultimii ani”, a avertizat Christian Böttger, economist în domeniul transporturilor, pentru cotidianul conservator Münchner Merkur.
„Există doar trei opțiuni pentru a amortiza creșterile de costuri pentru autobuze și trenuri. În primul rând, statul ar putea oferi bani suplimentari, ceea ce, având în vedere situația bugetară și creșterea ratelor dobânzilor, pare din ce în ce mai puțin probabil. În al doilea rând, căile ferate ar putea reduce serviciile. Sau, în al treilea rând, prețurile vor crește. Mă tem că cea de-a treia opțiune este cea mai probabilă”, a spus acesta
Până în prezent, vânzările de bilete au fost robuste iar Deutsche Bahn a programat deja servicii suplimentare pentru a gestiona vârful de trafic. Dacă Germania se va bucura într-adevăr de o vară de călătorii ieftine și simple, atunci biletul de 9 euro ar putea oferi o fereastră către un viitor cu emisii reduse de carbon – și se va dovedi un experiment instructiv pentru alte țări care doresc să facă o tranziție ecologică.
Deseori, nevoia urgentă de a reduce consumul de energie este prezentată ca un sacrificiu, cel puțin pentru cetățenii țărilor mai bogate. În cazul în care va avea succes, biletul de 9 euro din Germania ar putea demonstra, de asemenea, că un viitor mai ecologic poate oferi și lucruri pozitive, scrie Bloomberg.