Fostul primar al sectoarelor 4 și 5 a avut averea pusă sub sechestru, iar Tribunalul Bucureşti, în condamnarea pe fond din dosarul Colectiv, l-a obligat să plătească, în solidar cu ceilalți inculpați și cu părțile responsabile civilmente, 50 de milioane de euro – despăgubiri către rudele celor decedaţi şi către răniţii din incendiu. 

Curtea de Apel Bucureşti i-a exonerat însă de această obligaţie atât pe Cristian Popescu Piedone, cât şi pe ceilalţi patru funcţionari publici acuzaţi în același dosar.  

Curtea de Apel: „Nu au fost acuzați de ucidere din culpă”

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au precizat, în motivarea deciziei definitive, publicată pe rejust.ro, că infracţiunea de abuz în serviciu, pentru care a fost condamnat Piedone, „nu poate avea ca urmare imediată moartea sau vătămarea unei persoane”.

Dacă procurorii ar fi considerat că există o legătură de cauzalitate între faptele celor cinci inculpați (funcționarii publici – n.r.) și moartea/vătămarea persoanelor din clubul Colectiv, atunci, ar fi trebuit să-i acuze pe aceștia de una sau mai multe infracțiuni contra vieții sau contra integrității corporale, lucru care nu s-a întâmplat.

Decizia CAB din dosarul Colectiv:

În rechizitoriile DNA, se preciza că, prin abuzul în serviciu săvârşit de ei, primarul sectorului 4, cele două subordonate ale lui şi pompierii ISUBIF au pus în pericol viaţa persoanelor care s-au aflat în acel club, din ianuarie 2015 şi până în seara producerii tragediei. 

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

„Dar niciunul dintre supraviețuitorii din clubul Colectiv nu a solicitat despăgubiri pentru că le-ar fi fost pusă viața în pericol”, subliniază judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, „ci pentru prejudiciul rezultat din vătămarea lor corporală”, iar „instanța nu poate acorda despăgubiri pentru ceva ce nu s-a solicitat”.

Şi în cazul daunelor solicitate de rudele celor care au murit în urma incendiului, judecătorii spun că „aceste sume de bani nu pot fi acordate decât în cazul în care inculpatul este acuzat și găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni care a produs moartea unei persoane”.

ISU şi Primăria Sectorului 4 vor achita despăgubirile

Dacă funcţionarii publici condamnaţi în dosarul Colectiv au fost scutiţi de la achitarea daunelor, instituţiile care i-au angajat au devenit, în schimb, bune de plată, potrivit art. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea deciziei lor, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti subliniază că „fiecare autoritate sau instituție publică este obligată să ia, în limita competențelor sale, măsuri pentru protejarea vieții și integrității cetățenilor”, iar „constatarea încălcării acestor obligații va conduce la posibilitatea acordării de despăgubiri din partea acestora”.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Astfel, Primăria Sectorului 4 va plăti daune, pentru că, deşi trebuia să stabilească ce fel de autorizații erau obligatorii, prin lege, pentru ca un comerciant să-şi desfășoare activitatea, iar apoi  să întocmească hotărâri de consiliu local în acest sens, nu făcut asta şi nu a cerut niciodată vreo autorizație pentru securitatea la incendiu.

La rându-i, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov va plăti daune pentru că, spun judecătorii, această instituție, care trebuia să asigure aplicarea legii privind înlăturarea riscurilor pe care le creează un incendiu, nu a luat, în cazul clubului Colectiv, măsurile cuvenite. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI