freamatul, zbuciumul in care au intrat autoritatile romane in incercarea de a-l transforma pe liderul MISA in „inamicul public numarul 1”?!
Sa fim bine intelesi: nu-i iau apararea lui Bivolaru – justitia se va pronunta daca e vinovat sau nu – insa nu pot sa nu miros o diversiune in spatele arestarii sale. I-ati vazut pe mascati, trupele speciale, inconjurandu-l, luni seara, cand a fost adus la Parchet? Cu atata desfasurare de forte, am crezut pentru o clipa ca Politia Romana il capturase pe insusi Osama ben Laden, nu pe un parlit de „guru”, maniac al sexului liber. Iar presa, alimentata grijuliu de autoritati, inghite cu pofta subiectul, nemestecat.
in acest timp… Nimeni nu mai vorbeste de celalalt Bivolaru. Cum care? Gabriel, PSD-istul de frunte care a tepuit Banca Romana de Dezvoltare cu cateva mii de miliarde. PSD-istul condamnat la 5 ani de puscarie si facut disparut subit chiar in ziua sentintei. Gabriel Bivolaru, PSD-istul care era condus cu mare pompa la Parchet, cu cativa ani in urma, de insusi Adrian Nastase, brat la brat cu mai-marii partidului. Care Bivolaru ar fi trebuit, de fapt, prezentat ca un trofeu: Gregorian sau Gabriel? Nu vi se pare ca miroase…