Fie că vorbim de un autoturism nou ori de unul second-hand, deprecierea acestuia nu ține numai de factori precum cei pe care i-am enumerat, ci și de modul în care este întreținut de proprietarul său.

În cele ce urmează îți vom spune ce ar trebui să faci pentru ca atunci când vei dori să-ți vinzi mașina valoarea acesteia să scadă prea mult.

Ce lucruri scad valoarea la revânzare a unei mașini

Fă reviziile la timp și păstrează cartea service

Dacă îți vei neglija mașina și nu vei respecta termenele recomandate de producător pentru efectuarea reviziilor anuale (schimbat ulei, filtre, etc.), starea ei tehnică se va deteriora în timp. Cea mai bună dovadă că reviziile au fost făcute la timp o reprezintă cartea service în care acestea sunt înregistrate.

Nu folosi piese aftermarket

Chiar dacă sunt mai ieftine decât piesele originale, nu folosi pentru repararea mașinii tale piese aftermarket sau piese second-hand. Dacă o vei face, în timp, mașina ta ar putea avea mult de suferit deoarece aceste piese cedează mai repede decât cele originale, iar eventualele reparații ulterioare ar putea fi extrem de costisitoare.

Nu alege o culoare stridentă

Deși pare neverosimil, să știi că o culoare stridentă poate  avea un impact negativ asupra valorii la revânzare a unei mașini. Revopsirea autoturismului într-o nuanță de portocaliu, albastru sau violet „electric” pare să fie o idee bună, însă dacă vei dori să vinzi mașina va trebui să se gândești de două ori înainte pentru că este mai bine să rămâi la culoarea originală.

Evită dotările nepopulare

Anumite dotări opționale sunt ideale pentru tine, însă trebuie să știi că pentru unii cumpărători acestea nu prezintă nici un interes. De aceea, atunci când achiziționezi o mașină, alege cele mai populare și mai utile dotări precum sistemele de siguranță ABS, ESP, jante din aliaj, tapițerie din piele, aer condiționat automat, comenzi pe volan, etc.

Nu mânca în mașină

Cu siguranță ai fost în situația de a ți se face foame mai ales în timpul unei călătorii de lungă durată. Cu toate acestea, îți recomandăm să oprești într-o benzinărie sau într-o parcare pentru a mânca deoarece alimentele sunt printre principalele cauze ale deteriorării tapițeriei.

Nu fuma în mașină

O mașină în care se fumează frecvent va prinde un miros foarte neplăcut la interior. Astfel, fumul de țigară va rămâne impregnat atât în tapițerie, cât și în instalația de aer condiționat și cu foarte mare greutate va mai puta fi îndepărtat.

Nu îți personaliza mașina

Poate că ești tentat să îți personalizezi mașina cu diverse accesorii sau „brizbrizuri” atât la interior, cât mai ales la exterior, dar nu o face! Cine crezi că îți va mai cumpăra mașina sau o va face la prețul cerut de tine dacă pe portbagaj este scris numele sau porecla ta ori dacă pe planșa de bord vor fi lipite abțibilduri.

Nu înlocui sistemul audio original

Chiar dacă sistemul audio cu care mașina ta vine din fabrică nu este foarte performant, nu îl schimba sub nici o formă! Înlocuirea sistemului audio original cu unul mult mai performant ar putea necesita să faci anumite modificări la nivelul planșei de bord. Mai exact, dacă noul sistem are și ecran tactil de mari dimensiuni, s-ar putea să fii nevoit să decupezi plasticul consolei centrale și, implicit, să riști ca valoarea la revânzare să scadă vertiginos.

Ai grijă cum transporți animalul de companie

Animalele de companie pot avea un efect negativ asupra valorii la revânzare. Dacă ai un câine, ar fi bine să-ți protejezi tapițeria cu o pătură sau cu un cearșaf pentru ca resturile de blană să nu rămână prinse de tapițeria din material textil. Dacă ai tapițerie din piele, procedează la fel pentru că altfel riști ca animalul să-ți zgârie tapițeria din piele, iar dacă aceasata se va deteriora, valoarea mașinii va scădea. De asemenea, ai grijă de suprafețele din plastic și cauciuc și nu le lăsa să crape sau să se mătuiască.

Folosește anvelope de la același producător

Experții în domeniu recomandă folosirea unui set complet de anvelope de la același producător și cu același profil. Dacă vei înlocui pe rând cauciucurile, iar acestea nu vor avea aceleași specificații, în primul rând siguranța ta va fi în pericol, iar valoarea mașinii va scădea.

Urmărește-ne pe Google News