Medicul militar spune că scăderea anticorpilor este un fenomen natural, care apare după administrarea oricărui tip de vaccin, precum și după trecerea prin boală. Dar nu echivalează cu scăderea protecției.
„Pe de o parte, noi când facem aceste analize obişnuite de laborator, determinăm anticorpii totali împotriva proteinei spike şi nu acei anticorpi neutralizanţi care sunt de fapt importanţi pentru protecţie, pentru neutralizarea virusului. Avem răspuns imun de tip celular şi mai avem răspuns imun de memorie. Practic, la reîntâlnirea cu agentul, cu microorganismul, în speţă cu virsului SARS-CoV-2, organismul nostru produce într-un timp foarte scurt anticorpi”, a explicat el.
În același timp, medicul a dat asigurări că vaccinurile au o eficiență de peste 90% inclusiv împotriva variantei Delta, care este foarte ușor transmisibilă.
Persoanele din categoriile vulnerabile, cum sunt vârstnicii, pot dezvolta forme simptomatice – uneori chiar grave -, însă vaccinarea asigură protecția față de riscul de internare sau deces, a adăugat Valeriu Gheorghiță.
România a depășit, miercuri, pragul de 4,9 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19, potrivit celei mai recente raportări a Comitetului pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea.
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Obiectivul autorităților era ca 5 milioane de persoane să fie imunizate, la nivel național, până la data de 1 iunie și 10 milioane, până la 1 august.
Din cele 4,9 milioane, 4.751.283 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis