ComenteazăCu surle şi trâmbiţe
În secolul al XVIIlea, surlele, trâmbiţele şi tobele transmiteau trupelor ordinele superiorilor – atac, retragere etc. -, dar le insuflau soldaţilor şi curaj, înainte de a dezlănţui asaltul. Fiecare baterie avea un ritm propriu, pentru a se deosebi de celelalte. Când trupele trebuiau să campeze sau să se retragă discret, ordinul era “fără tobe şi trompete, surle şi trâmbiţe”. De atunci, expresia a intrat în limbajul curent “cu surle şi trâmbiţe”, desemnând orice acţiune desfăşurată cu mult zgomot.
Botezul vaporului
Nava care nu a gustat vin va gusta sânge” – spune un proverb englez, inspirat de o practică ancestrală a marinarilor: vechii greci vărsau pe coca vapoarelor lor sângele unei victime sacrificate pentru a îmbuna marea şi a avea o călătorie liniştită. În timp, sângele a fost înlocuit cu vinul, apoi cu şampania, dar practica are, şi în zilele noastre, acelaşi rost: să conjure natura să permită călătoria în bună pace. Superstiţia potrivit căreia navele nebotezate sfârşesc tragic a fost relansată de naufragiul Titanicului, în 1912: compania proprietară a uriaşului vas, White Star Line, nu-şi boteza niciodată vapoarele… Ducând superstiţia până în pânzele albe, s-a ajuns la ideea potrivit căreia chiar şi “refuzul” sticlei de şampanie de a se face ţăndări ar fi de rău augur. Aşa că sticlele sunt uşor crestate înainte de a lovi coca.
Afirmativ, negativ
Pe la începutul secolului XX, aceste două adverbe erau utilizate de soldaţi în timpul convorbirilor telefonice, pe post de “da” sau “nu”, pentru a evita orice confuzie. Ele sunt de folos şi în zilele noastre, în conversaţiile curente, fiindcă “dau de gol” un interlocutor cu trecut militar.
A închina steagul
Expresia s-a născut în secolul al XVII-lea, în marină. Drapelul înălţat indica, prin culori, naţionalitatea fiecărei nave. Coborârea steagului, în timpul unei bătălii, anunţa că echipajul se predă. Semnificaţia s-a păstrat, peste secole, în conversaţiile dintre civili: cel care “închină steagul” se declară învins şi abandonează disputa.
V de la «victorie»
Winston Churchill l-a făcut celebru la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi, de atunci, toată lumea îl foloseşte pentru a atrage ori marca victoria. Însă originea acestui semn e mult mai veche. În timpul Războiului de 100 de ani dintre fracezi şi englezi (1337-1453), englezii dominau câmpurile de luptă, datorită arcurilor lungi cu care erau dotaţi. Forţa şi precizia acestei arme a decimat trupele franceze în celebra bătălie de la Agincourt (1415). Pentru a contracara această superioritate tehnică, francezii secţionau indexul şi degetul mijlociu al prizonierilor englezi. În semn de sfidare, arcaşii englezii le arătau francezilor, la începutul bătăliei, aceleaşi două degete..
A lua în cătare
Când spunem că am luat pe cineva în cătare sau în colimator înseamnă că îl supraveghem îndeaproape. Dar ce este colimatorul? O piesă a unei arme care permite ajustarea vizetei, pentru a nimeri cât mai exact ţinta. Prin extensie, expresia a pătruns în “civilie”, unde sună la fel de ameninţător, deşi doar în plan figurat.
O.K.
Încă o expresie născută pe câmpul de luptă: în timpul Războiul de Secesiune care a răvăşit Statele Unite între anii 1861 şi 1865, câte un ofiţer avea misiunea de a nota în raportul bătăliei numărul victimelor. Când confruntarea se încheia fără pierderi omeneşti, acesta menţiona “zero killed” (“zero morţi”). Prescurtată rapid “O.K.”, expresia a devenit sinonimă cu “totul este în regulă” şi a pătruns în limbajul curent american, după care a trecut Atlanticul şi graniţele în toate direcţiile mapamondului, devenind primul cuvânt cu care ne facem înţeleşi în aproape toate colţurile lumii.