ANALIZĂ. De ce se dușmănesc Israelul și Palestina. Un conflict vechi de secole, cu rădăcini religioase

În funcție de persoanele pe care le întrebi în legătură cu motivul urii dintre cele două popoare, poți primi răspunsuri diferite: că Israelul a devenit o țară, iar Palestina încă nu este independentă; că evreii au fost invadați de mai multe ori de statele arabe vecine și pentru ei e o problemă de viață și de moarte; ori că palestinienii sunt oprimați de peste 70 de ani de israelieni, după ce, mai înainte, au fost oprimați de puterile coloniale…

Libertatea vă spune cum a escaladat conflictul.

De la Avraam încoace

Ei bine, povestea este mult mai veche. De fapt, e atât de veche, că de cele mai multe ori este ignorată la nivel politic sau diplomatic, dar este foarte vie la nivel religios sau al tradițiilor.

Povestea începe în urmă cu peste 3.800 de ani sau, mai exact, în jur de 1850 înaintea erei noastre (î.e.n). În acel moment, Abraham, sau Avraam la creștinii ortococși, se afla în Mesopotamia. Zona geografică o reprezintă Irakul de astăzi, dar nu asta este important. Important este că Avraam este considerat un strămoș direct atât de către evrei, cât și de către arabi. Evreii notează în Vechiul Testament fiecare genealogie până la Adam și Eva. Avraam este important deoarece face “legământul” special dintre evrei și Dumnezeu. Yahwe i-a promis lui Avraam o țară numită Canaan, care se află în zona unde astăzi sunt Israelul și Palestina.

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Problema se complică după ce aflăm că Avraam avea doi fii: Ismael și Isaac. Isaac este considerat moștenitorul lui Avraam, iar Iacob este fiul său. Iacob este cel care, potrivit Bibliei, s-a luptat cu îngerul lui Dumnezeu, ceea ce i-a adus mai târziu numele de Israel, adică exact numele statului evreu.

În orașul Hebron din Cisiordania/Palestina există “Mormântul Patriarhilor”, unde se află îngropați atât Avraam, cât și Isaac și Iacob. Hebron este al doilea oraș sfânt în iudaism, după Ierusalim, iar Mormântul Patriahilor este atât de important încât a declanșat un conflict geopolitic.

Mai departe, trebuie menționat că, potrivit tradiției biblice, după o secetă puternică din Canaan, Iacob (fiul lui Isaac) a emigrat cu familia în Egipt.

Momentul este important, deoarece după alte câteva sute de ani, Moise va scoate evreii de sub dominația egipteană și îi va duce în “Țara Făgăduinței”, adică înapoi în Canaan.

Întoarcerea lui Moise în Canaan

Moise reușește, conform tradiției biblice, să elibereze evreii din robia egipteană în timpul faraomului Ramses al II-lea.

Arheologic vorbind, nu există nicio dovadă a existenței evreilor în Egipt, dar o populație a cucerit Delta Nilului de la egipteni în secolul al 16-lea înaintea erei noastre. Este vorba de hicsoși.

Recomandări

Viitorul Orientului Mijlociu se joacă în alegerile prezidenţiale din SUA. Premierul Netanyahu speră în victoria lui Trump, Ayatollahul Khamenei – în victoria Kamalei Harris

Reluând povestea, evreii ajung în Canaan, dar acesta este ocupat de către canaaniți – tot o populație semitică, la fel ca evreii și arabii, doar că nu sunt arabi.

Problema drepturilor asupra teritoriului este una centrală în problematica arabo-israeliană.

Cine a controlat zona

Ulterior, evreii cuceresc zona și întemeiază celebrul regat al lui David și Solomon, unde va fi construit Templul din Ierusalim. Acesta este, la rândul său, temă centrală în religia și tradiția mozaică.

În timp, zona a fost cucerită de assirieni, babilonieni, perși, de macedonenii lui Alexandru cel Mare, de egiptenii lui Ptolemeu, de romani, bizantini și din nou de perși…

Israelul și Palestina sunt cucerite apoi de către arabii musulmani, la câteva zeci de ani după moartea Profetului Mahomed, adică în anul 637 era noastră.

De unde vin arabii

Arabii au apărut ca popor în secolul al IX-lea înaintea erei noastre, fiind menționați în Peninsula Arabă și sudul Siriei. Și ei au fost de-a lungul timpului sub stăpânirea mai multor popoare, în funcție de zonele cucerite de acestea. Astfel, arabii au fost vasali ai asirienilor și babilonienilor. O parte a teritoriilor arabe a făcut parte din Imperiul Roman, dar nici romanii, și nici perșii nu au cucerit Mecca și Medina.

Recomandări

Zeci de milioane de lei de la partide pentru promovare în mass-media

Primele scrieri în arabă aparțin nabateenilor, care acum 2.100 de ani au întemeiat Petra, unul dintre cele mai spectaculoase orașe antice din lume. Acesta se află în Iordania. Petra a fost ulterior cucerit de romani, care au întemeiat provincia Arabia în vestul Iordaniei și al Arabiei Saudite de azi, plus peninsula Sinai. Zona de sud a Peninsulei Arabe nu a fost cucerită de romani.

Aici apare Mahomed în urmă cu circa 1.400 de ani.

Perspectiva arabă

Arabii au preluat povestea biblică în jurul anului 600, când profetul Mahomed are primele legături cu aceasta. Născut în jurul anului 570 la Mecca, în Arabia Saudită actuală, Mahomed face o călătorie, la vârsta de 12 ani, în Siria, unde întâlnește un călugăr creștin. La 25 de ani, Mahomed se căsătorește cu Khadija, prima sa nevastă, care avea 40 de ani. Aceasta l-a încurajat să își dezvolte partea religioasă. Important de spus este faptul că aceasta avea un văr creștin.

În fine, trebuie menționat că negustori evrei existau în Medina, iar o mică populație creștină chiar în Mecca.

În jurul anului 610, Mahomed are primele viziuni, iar apoi scrie Coranul și pornește primele războaie arabe de cucerire.

Islamul, religie abrahamică

Islamul este o religie abrahamică, adică își arogă continuarea tradițiilor atât din Vechiul Testament, cât și din creștinism. Astfel, apar în Coran atât Iisus (Isa – n.r.), dar care nu este Mesia, cât și patriarhii biblici. Avraam se transformă în Ibrahim, Isaac în Ishaq, Iacob ajunge Yaqub în arabă, iar Moise este Musa.

Un moment foarte important în cadrul viziunilor lui Mahomed îl constituie “călătoria” pe care Profetul o face pe un “armăsar înaripat”, alături de arhanghelul Gabriel (Djibrail în arabă), până la Ierusalim. Astfel, Ierusalimul devine al treilea loc sfânt al islamului, după Mecca și Medina. Tema “Tărâmului Făgăduinței” și a “Orașului Ales” revine cu obstinație în tradițiile celor două popoare.

La Ierusalim se află Domul Stâncii, o moschee construită peste o stâncă unde s-ar vedea urma mâinii lui Mahomed. Iar aceasta se află construită fix deasupra Templului Sfânt al evreilor, distrus între timp de romani, acum aproape 2.000 de ani…

Arabii se cred urmașii lui Ismael

Ei bine, revenind la Avraam, arabii spun că ei sunt descendenții lui Ismael, fratele lui Isaac. Ismael este fratele mai mare, iar conform tradițiilor antice, acesta ar fi avut dreptul de moștenire. Dumnezeu îi promite în Geneză că va da naștere unei națiuni mărețe, dar Avraam îl trimite în exil pe Ismael, în deșert, într-o zonă de lângă Beersheba de azi, vestul Iordaniei și al Arabiei Saudite.

Urmașii lui Mahomed au tot mărit Califatul, iar acesta se întindea, în perioada sa de glorie, din Maroc și sudul Spaniei până în vestul Chinei, Afganistan și Pakistan. În nord, acesta cuprindea Caucazul, iar în sud era mărginit îndeosebi de limitele deșertului Sahara.

Mongolii distrug Bagdadul, capitala califatului, în anul 1258. Califatul continuă să existe însă până în anul 1517, pe locul Egiptului actual, iar mamelucii refac dinastia. Califii nu mai conduc acum cu mână forte, ocupându-se doar de părțile civile, iar generalii mameluci sunt cei care țin frâiele. Aici apare inclusiv celebrul Saladin, care a învins armatele cruciate care doreau să ocupe Israelul, “Țara Sfântă”.

Arabii s-au aflat ulterior sub dominația Imperiului Otoman, după ce acesta a cucerit Egiptul, în 1517. Imperiul cuprindea Israelul de azi, Irakul, Turcia de azi și Balcanii și își făcea simțită forța din Algeria de azi până în Arabia Saudită actuală, în zona orașelor sfinte Mecca și Medina.

Imperiul Otoman și Revoluția Arabă

Timp de 300 de ani, până în 1918, arabii s-au aflat sub ocupație otomană. În anul 1916 a izbucnit Revoluția Arabă împotriva turcilor, la îndemnul celebrului colonel britanic Lawrence al Arabiei.

Britanicii doreau o revoluție arabă care să afecteze Imperiul Otoman, acesta fiind aliat cu Germania în Primul Război Mondial. Arabii doreau crearea unui stat arab care să se întindă din Siria până în Yemen.

Revoluția Pan-Arabă a fost declanșată fix în zonele aflate în actualele zone disputate de evrei și arabi, respectiv Gaza, Beersheba, dar și Aqaba, din Iordania.

Violențele de la început de secol

În paralel, evreii își doreau propriul stat și considerau, ca și acum, Israelul ca fiind patria lor ancestrală. Arabii, majoritari la acel moment în teritoriile respective, le considerau sfinte și lăcaș al Revoluției anti-otomane.

Din 1917, Palestina a fost sub mandatul Marii Britanii și, odată cu epurările comandate ulterior de Hitler în Germania, populația evreiască din regiune a crescut puternic, aceștia refugiindu-se în zonă.

Mai multe violențe între evrei și arabi au avut loc la începutul secolului XX. O revoltă arabă a avut loc în perioada 1936-1939, iar violențele au degenerat într-un adevărat război civil în 1947.

Israelul și-a declarat independența la data de 14 mai 1948.

Războaiele arabo-israeliene

A doua zi, în data de 15 mai 1948, armatele Egiptului, Libanului, Siriei, Iordaniei și Irakului au invadat Israelul. Invazia a dat tonul unui număr foarte mare de războaie israeliano-arabe, de intifade, atacuri teroriste și proteste.

În decembrie 1948, Israelul controla cea mai mare parte a teritoriului de la vest de Iordan, dar Fâșia Gaza era controlată de Egipt. În 1950, Iordania a capturat Cisiordania, pe care a menținut-o până în 1967, la “Războiul de 6 zile”.

Ulterior, Egiptul a instituit o blocadă asupra strâmtorii Tiran din Marea Roșie, astfel că nici o navă israeliană nu putea ajunge în portul Eilat. De asemenea, în 1956, Egiptul a anexat Canalul Suez și nu a permis navigarea navelor israeliene.

Israelul a răspuns invadând Peninsula Sinai alături de Franța și Marea Britanie, dar a predat-o înapoi. În timpul Crizei Canalului Suez, a capturat și fâșia Gaza.

În 1967, Egiptul a instituit o nouă blocadă a strâmtorii Tiran și a mobilizat din nou armata la granița Israelului. Israelul a distrus ulterior aviația egipteană, a cucerit iarăși Sinaiul și apoi s-a reorientat spre est, împotriva forțelor armate ale Iordaniei, Siriei și Irakului.

La sfârșitul conflictului, Israelul controla Peninsula Sinai, Fâșia Gaza, Cisiordania și Platoul Golan, anexat de la Siria.

Statutul Ierusalimului

Organizația Națiunilor Unite (ONU) nu a recunoscut niciodată anexarea Cisiordaniei, care include și Ierusalimul de Est. În Cisiordania se află orașul Hebron, sfânt atât pentru israelieni, cât și pentru musulmani, dar și Bethleem – locul de naștere al lui Iisus.

Palestinienii vor să formeze un stat format din Cisiordania și Fâșia Gaza, cu capitala la Ierusalim.

Israelul spune însă că Ierusalimul este capitala sa indivizibilă.

Problema este atât de stringentă, încât majoritatea statelor lumii își țin ambasadele la Tel Aviv. SUA au mutat recent ambasada la Ierusalim, iar România vrea să facă același lucru. Acest lucru a generat, mai departe, schimburi dure de replici între președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă.

Atacuri și conflicte

În 1973 a avut loc “Războiul de Yom Kippur”, când Egiptul a atacat Israelul de sărbătoarea cea mai sfântă a evreilor. De asemenea, statele OPEC au impus embargoul care a dus la o criză a petrolului la nivel mondial.

Israelul a returnat Peninsula Sinai în anul 1982 Egiptului, dar a păstrat Fâșia Gaza, aceasta urmând să fie ulterior inclusă în viitorul stat palestinian. Un lucru care nu s-a întâmplat până acum.

Israelul a mai atacat în 1981 un reactor nuclear pe care Saddam Hussein îl construia lângă Bagdad, iar în Războiul din Golf, declanșat în 1991, Irakul a lansat rachete asupra Israelului. Tot legat de operațiuni nucleare, Israelul a bombardat în 2007 un mic reactor nuclear din Siria, pe care Bashar al Assad îl construia cu sprijinul Coreei de Nord.

De-a lungul timpului, organizația Hezbollah, sprijinită de Iran, a atacat Israelul cu rachete din sudul Libanului, ceea ce a făcut Israelul să invadeze de două ori sudul acestei țări, pentru a elimina zona de atacatori.

Foto: Hepta

EXCLUSIV | Interviu cu Nabil Shaath, consilier al preşedintelui Autorităţii Palestiniene. “Fac un apel să nu mutaţi ambasada. Rămâneţi prieteni cu ambele părţi” – AUDIO

Urmărește-ne pe Google News