Într-un interviu pentru Știrile PRO TV, ministrul de justiție din țara africană a confirmat extrădarea și a explicat de ce țara sa nu tergiversează procedurile.
„El este extrădabil pentru că infracțiunea de care a fost acuzat, în care este implicat, nu este o chestiune politică, ci e una de drept comun, este corupție. Și noi, malgașii, deferim justiției, fără ezitare, pe toți cei implicați în acte de corupție”, a declarat Jacques Randrianasolo, ministrul justiției din Madagascar.
Explicând că în țara sa se duce o luptă asiduă împotriva corupției, oficialul malgaș a adăugat: ”Nu mai așteptăm să-l vedem pe el cum rămâne în Madagascar pentru că atunci îi va contamina de asemenea și pe actorii corupți de aici, tocmai acum când noi suntem într-o luptă asiduă împotriva acestui flagel”.
Potrivit oficialului din Madagascar, Radu Mazăre va fi mutat din arestul poliției într-o închisoare de stat până la finalizarea procedurilor de extrădare și va fi preluat de polițiștii români care îl vor aduce în țară. „El va fi gata pentru a fi predat autorităților române începând de joi, chiar de joi”, a mai spus ministrul.
Ana Birchall, ministrul interimar al Justiției, a anunțat luni că dosarul complet, de 600 de pagini, care cuprinde și cererea de extrădare a lui Radu Mazăre a fost trimis autorităților din Madagascar prin curier.
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar pe 8 mai, acolo unde a fugit pe 30 decembrie 2017.
Pentru ca Radu Mazăre să fie extrădat, statul român, prin Ministerul Justiției, trebuie să facă o cerere de extrădare către autoritățile din Madagascar, țara în care se află fostul edil care a fost dat în urmărire generală. Ulterior, Radu Mazăre va fi prezentat în fața unui judecător care va analiza legalitatea și documentele trimite de statul român. Instanța va decide ce se va întâmpla cu Mazăre până la judecarea cererii de extrădare.
În aceeași zi în care Radu Mazăre a fost prins și arestat, Ana Birchall a anunțat că Ministerul Justiției va demara procedurile de extrădare după ce primeşte de la Curtea de Apel Bucureşti o decizie că sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare.
Schimbarea de regim din Madagascar, „ghinionul” lui Radu Mazăre
Autoritățile din Madagascar s-au mobilizat rapid pentru a-l extrăda pe Radu Mazăre, după mai bine de doi ani, perioadă în care fostul edil al Constanței a locuit fără probleme în țara africană. Schimbara de regim din Madagascar pare că a jucat un rol important, având în vedere că noul președinte, Andry Rajoelina, a câștigat alegerile prezidențiale cu un discurs puternic anti-corupție, notează G4Media.
În campania electorală, Rajoelina a promis „zero toleranță pentru corupție”, iar imediat după câștigarea alegerilor a anunțat schimbări legislative și la conducere unor instituții-cheie în cadrul unui război cu corupția.
În luna februarie, acesta a numit o luptătoare din societatea civilă în fruntea Comitetului pentru Integritate, decizie salutată de societatea civilă și de alte state care se confruntă cu corupția cronică. Ulterior, procurorii au început să aresteze foști oficiali guvernamentali acuzați de corupție, unii dintre ei extrădați din Insulele Mauritius, unde fugiseră între timp.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro