Mai multe asociații de elevi au cerut Ministerului Educaţiei să elimine tezele de la final de semestru, în acest an, motivând că acestea sunt „inutile” și să fie înlocuite cu un test sumativ cu subiect unic, care să nu fie trecut obligatoriu în catalog. În același timp, o petiție postată pe Declic a strâns peste 325.000 de semnături până în prezent.

„Tezele s-au dovedit a fi inutile din punctul de vedere al scopului limitat pe care îl au, comparativ cu o testare sumativă la nivel național. Pe lângă acestea, lipsa continuității decizionale este în detrimentul elevilor, cauzând confuzie și panică”, se arată în petiție. 

„Nu mai sunt la fel de motivată să învăț cum eram înainte”

Într-un răspuns pentru Școala 9, Bianca Năstase, eleva de clasa a XI-a care a inițiat petiția semnată de peste 325.000 de elevi, consideră că, dat fiind contextul epidemiologic, „tezele sunt un factor de stres inutil de care nu avem nevoie în astfel de momente” și a explicat de ce înlocuirea lor cu un test sumativ este cea mai bună soluție.  

Consider că testul sumativ cu subiect unic la nivel național este varianta potrivită de testare pentru că așa am afla cu adevărat care este nivelul de cunoștințe dobândite. 

Bianca Năstase, eleva de clasa a XI-a care a inițiat petiția:

În alte țări se dau și mai multe teze

Cristian Hatu, președinte și membru fondator al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE), spune că „factorul de stres” nu e un argument suficient de puternic pentru eliminarea tezelor, în lipsa unor studii serioase privind evaluarea elevilor. Mai mult, specialistul este de părere că și-așa sistemul educațional românesc stă foarte prost la capitolul evaluare obiectivă. 

Cristian Hatu, președinte și membru fondator al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE)

Există și alte țări care dau teze, cum este Germania, sistem pe care acesta l-a studiat. 

„Acolo, se dau teze la mai multe materii decât la noi, iar la materiile importante se dau chiar și două teze pe semestru. Or, Germania are un sistem de educație de calitate, dacă ne uităm la rezultatele tezelor internaționale”, spune expertul. 

La noi, evaluările nu reușesc să arate exact nivelul copiilor. Urmarea pe Școala 9.

Foto: Shutterstock

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News