La finalul lunii iunie, sumele achitate pentru daune materiale şi vătămări corporale reprezentau 21% din totalul despăgubirilor plătite de companiile de asigurări, în timp ce daunele materiale reprezentau restul de 79%, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Dauna medie achitată de asigurători pentru vătămări corporale şi daune morale a ajuns la puţin peste 12.400 de euro, sumă cu 14% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a lui 2014. Când vine vorba de pagube materiale, companiile de asigurări au plătit în medie de zece ori mai puţin pe un dosar.
În timp ce asigurătorii susţin că despăgubirile uriaşe le provoacă pierderi mari şi sunt nevoiţi să scumpească poliţele RCA, avocaţii se apără spunând că în România despăgubirile se plătesc greu şi de aceea le recomandă victimelor să ceară în instanţă suma maximă prevăzută de o poliţă RCA pentru daune morale: 5 milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News