Mulți dintre cei care se vaccinează anti-COVID ajung să se întrebe dacă și câți anticorpi au dezvoltat. La recomandarea specialiștilor, oamenii fac, după 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze, analiza de anticorpi, iar unii dintre ei își postează pe rețelele de socializare rezultatul sau chiar buletinul de analiză.

„1.200 e puțin sau e bine?”

Cifre ca 1.200 U/ml, 2.450 U/ml, 44.300 U/ml, 61.612 U/ml sunt doar 4 exemple de valori ale concentrațiilor de anticorpi SARS-CoV-2 IgG spike determinate la patru persoane diferite care și-au făcut testul la două săptămâni după imunizare. 

„1.200 U/ml e puțin sau e bine?”, sună o întrebare clasică. Iar 61.612 U/ml este un titru-record?

Elena Goșa, directoarea Centrului de Transfuzii din București, locul unde se recoltează plasma convalescentă COVID, este unul dintre primii specialiști din România care au lucrat cu testele cantitative de anticorpi COVID.

Elena Goșa, directoarea Centrului de Transfuzii din București. Foto: Eli Driu

– Doamnă doctor, multe persoane se vaccinează și apoi merg să-și facă testul cantitativ de anticorpi. În mediul online circulă valori extrem de diferite. Cum trebuie citit buletinul de analiză?
– Nu există încă un standard de concentrație de anticorpi anti-SARS-CoV-2, iar rezultatele testelor serologice se interpretează cu rezervă. Fiecare laborator are indicele propriu de referință față de care se raportează valoarea obținută. Chiar și cu toate aceste diferențe, se pot face însă unele interpretări competente ale rezultatului.

– Mai întâi explicați, vă rog, ce este indicele de referință?
– În toate analizele medicale există un reper față de care este interpretat rezultatul, care ne spune dacă analiza respectivă se încadrează în limitele normale sau nu. Mai exact, ne spune dacă suntem sănătoși sau avem o problemă medicală. În cazul de față, dacă valoarea este mai mică decât indicele de referință, atunci rezultatul este negativ, deci nu sunt anticorpi. Dacă este mai mare, atunci e pozitiv. Adică avem anticorpi. Am văzut laboratoare cu indici de referință de 0,8, de 1, de 5 sau 50.

– Și cum interpretăm valoarea raportată la indice? De exemplu, la valoarea de 1.200 U/ml referința este de 1, iar la valoarea de 61.612 U/ml referința este de 50.
– Împărțim 1.200 la 1. Asta înseamnă că respectiva persoană are după vaccinare de 1.200 de ori mai mulți anticorpi decât înainte de imunizare. În al doilea caz, împărțim 61.612 U/ml la 50 și rezultă că are 1.300 de anticorpi. Aici ne referim la anticorpi-spike.

Persoanele care s-au vaccinat și nu au făcut boala dezvoltă doar acești anticorpi S. Cele care au trecut prin boală dezvoltă și anticorpi neutralizanți.

Elena Goșa:

– Și 1.200 reprezintă o valoare bună? Oamenii se întreabă dacă au dezvoltat suficienți anticorpi care să le ofere o protecție mare în fața bolii!
– Cifra în sine este dificil de încadrat pe o scală, important e faptul că rezultatul este pozitiv și că au dobândit imunitate. Repet: interpretarea cantitativă a valorii este greu de făcut, tocmai pentru că nu există o standardizare. Important este că persoana a dezvoltat anticorpi și că organismul se poate apăra de boală.

– La Centrul de Transfuzii ați lucrat cu multe analize de determinare a titrului de anticorpi la donatorii de plasmă convalescentă. Cu ce valori v-ați întâlnit?
– La noi, valoarea trebuie să fie mai mare de 50 pentru ca persoanele să fie eligibile pentru recoltare de plasmă convalescentă. Ca observație, persoanele care s-au vaccinat, dar au trecut și prin boală, dezvoltă mult mai mulți anticorpi decât după infecția cu COVID. Practic, vaccinul declanșează o stimulare foarte mare de anticorpi neutralizanți și spike. Dar pot spune că același lucru se întâmplă după imunizare și cu cei care nu au suferit de COVID.

Foto: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News