În acest moment se prefigurează un adevărat război al pensionarilor împotriva Caselor de Pensii din întreaga țară. ”Am formulat cererea de majorare a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2018, conform articolului 102, aliniat 2 din Legea 263/2010. Nu am primit răspuns în decurs de 30 de zile, conform legii, așa că am pregătit dosarul de chemare în instanță a Casei de Pensii, pentru a o obliga să intre în legalitate. În cursul anului 2016, inflația a fost pe minus, deci nu primesc nimic, dar creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat a fost de 10,8, iar valoarea punctului de pensie trebuie majorată cu 5,4%. Ca mine ar putea fi milioane de pensionari care să se adreseze instanței”, ne-a spus Filip Dumitrof, președintele Asociației de Pensionari ”Dreptate și Adevăr” și membru al Parlamentului Seniorilor. Aceasta este o organizație a pensionarilor care ține legătura cu Parlamentul României pe probleme legate de veniturile vârstnicilor.
De ce se răscoala pensionarii? Conform unui studiu realizat de dr. economist Gheorghe P. Nistorescu, problemele de bază sunt două: Fondul Național de Pensii a dispărut prin naționalizare, iar actuala Lege a pensiilor este o catastrofă. Gheorghe Nistorescu, fost profesor la Academia de Studii Economice București, a început să studieze în amănunt problematica pensiilor din România în anii 80, atunci când a ieșit la pensie.
Legea pensiilor, modificată de 46 de ori în 10 ani
Legea pensiilor este una din cele mai controversate acte normative din România. În prima variantă postdecembristă, Legea 19/2000, publicată în Monitorul Oficial la 1 aprilie, a suferit prima modificarea după 17 zile, iar pe parcursul întregii sale viabilități, adică 10 ani, a suferit 46 de modificări.
De asemenea, Legea 263/2010, noua lege a pensiilor, a fost modificată la 10 zile după apariție.
Gheorghe P. Nistorescu a pornit pe firul poveștii pensiilor din România, care începe în 1909. Legislația în acest domeniu s-a îmbunătățit pe parcurs și a permis constituirea unor fonduri de pensii private sau de stat. Indiferent cine le administra, statul sau entitățile particulare, erau considerate fondurile deponenților – adică erau bani privați. Asta până în 1949, când regimul comunist a naționalizat aceste fonduri de pensii și a modificat modul de constituire a sumelor necesare acoperirii banilor de pensii.
Principiul solidarității sociale în cazul pensiilor a apărut în comunism
”Toate legile privind sistemul public de pensii din 1949 și până în prezent au la bază principiul solidarității sociale, constând în redistribuirea contribuțiilor colectate de la persoanele active către pensionari. În esență, aplicarea în problematica pensiei a acestui principiu, care abordează solidaritatea între generații, este forțată, întrucât în mod firesc nimeni nu muncește pentru altcineva, respectiv pentru pensionarii în plată. Fiecare muncește și își îndeplinește cotizațile lunare pentru viitoarea sa pensie”, spune dr. economist Gheorghe P. Nistorescu.
După naționalizarea fondurilor de pensii, în 1949, statul a lăsat pe umerii salariaților grija vârstnicilor. Dar, la vremea respectivă numărul angajaților era mai mare decât cel al pensionarilor și s-a putut acoperi costul pensiilor și chiar s-a creat un excedent.
După 1990, acel excedent a dispărut și el, fiind transferat la bugetul de stat. Tot din 1990, ieșirile masive la pensie, scăderea dramatică a numărului de angajați și introducerea în sistem a pensiilor speciale, care nu au la bază contributivitatea, au făcut ca sistemul public de pensii să devină nesustenabil, să se prăbușească, apelându-se la sume alocate de la bugetul de stat din ce în ce mai mari. Mai mult, anumitor categorii de pensionari li s-au refuzat drepturile legale, cum ar fi actualul scandal legat de grupele de muncă sau chiar drepturile câștigate în instanțe.
Totodată, s-a indus ideea că pensionarul este un fel de atârnache la bugetul de stat și că ar trăi din munca generațiilor actuale de salariați. ”Pensia este definită acum drept cheltuială sau subvenție sub formă de transfer făcută de administrația de stat. Iar pensionarul este persoana care ar profita, ar beneficia de această subvenție. Fals! În realitate, pensionarul este o persoană care, din veniturile sale obținute în viața activă, în baza unui contract încheiat cu o organizație de stat sau privată, a depus la aceasta o sumă de bani – numită cotizație – un anumit număr de ani, pentru obținerea unei pensii”, a adăugat Gheorghe P. Nistorescu.
Pensia este ban privat al deponentului
Ca atare, pensia nu este ban public, ci banul privat al deponentului, într-un fond administrat de stat. Ce este de făcut?
Gheorghe P. Nistorescu consideră că noua lege, care este acum în lucru, ar trebui să prevadă ca indiferent de categoria socială, pensia să fie acordată doar în funcție de anii munciți și de cotizația plătită. În acest context, trebuie să dispară pensiile speciale.
De asemnea, noua lege trebuie să prevadă pensii egale pentru același nivel de cotizații plătite pe parcursul vieții active. Nu în ultimul rând, persoanele active astăzi, care plătesc cotizație pentru ziua de mâine, trebuie să fie bine informate despre banii lor depuși în mod legal.
660.854 de pensionari primesc 520 de lei pe lună
În luna decembrie 2017, România avea 5.048.701 pensionari, dintre care 1.786.000 aveau pensia mai mică de 600 de lei.
Cei mai săraci sunt cei cu pensiile sociale minime, adică 520 de lei pe lună. Asta înseamnă că statul adaugă la pensia lor suma necesară până la 520 de lei. Numărul pensiilor minime în decembrie 2017 a fost de 660.854.
Fondurile de pensii au fost naționalizate prima dată în anul 1949
- Primele măsuri de întrajutorare în caz de boală sau deces s-au înregistrat în legea pensiilor din 1872, cu drepturi limitate și numai pentru funcționari de stat (civili, militari sau eclesiastici ai statului);
- În 27 martie 1909 apare prima formă modernă a unei legi a pensiilor;
- Urmează Legea Nenițescu din 1912, care prevede asigurări de boală, invaliditate, accidente, maternitate și pensii pentru toți membrii corporațiilor muncitorești;
- La 15 aprilie 1925 apare ”Legea generală de pensiuni”;
- Legea Ioanițescu din 1933 a unificat sistemul asigurărilor sociale la nivel național pe baza principiului contributivității. Această lege nu includea agricultorii, pensiile de bătrânețe și ajutorul de șomaj;
- În Legea din 1938 se reintroduce pensia de bătrânețe;
- În 1949 se naționalizează toate fondurile publice sau private de pensii, prin Legea nr. 10;
- În legea pensiilor din 1966 se introduce termenul de pensie suplimentară, iar prin Legea nr.3/1977 apar pensiile pentru agricultorii din CAP;
- Urmează Legea 19/2000, cu o nouă metodologie de calcul a pensiilor;
- Legea 263/2010 a unificat sistemele de pensii prin includerea pensiilor militarilor, polițiștilor, membrilor corpului diplomatic și consular, ale funcționarilor parlamentari și aviatorilor în același sistem de calcul al pensiilor.