UPDATE 15.20: Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţiile lui Dinicu. I-a permis să comunice cu concubina şi cu fiul său, alături de care Dinicu locuieşte, în arestul la domiciliu, dar şi să meargă la clinica din Ploieşti, în datele de 19.02.2024 şi 26.02.2024, între orele 10:00-16:00, „în vederea efectuării consulturilor stomatologice”.
***
Acuzat de săvârşirea infracţiunii de „distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”, patronul de la Ferma Dacilor a fost scos din spatele gratiilor şi trimis în arest la domiciliu pe 1 februarie anul acesta, prin decizia Tribunalului Prahova.
Instanţa i-a impus lui Dinicu următoarele obligaţii: să nu părăsească, fără permisiunea organului judiciar, imobilul în care domiciliază, din Bucureşti, sectorul 1, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorilor, ori de câte ori este chemat, şi „să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpaţii, cu persoanele vătămate sau cu membrii de familie ai acestora şi ai victimelor decedate, cu martorii şi cu experţii desemnaţi în cauză”.
A doua zi după eliberarea din arestul preventiv, Cornel Dinicu a depus, la Judecătoria Ploieşti, două cereri de modificare a acestor condiţii.
Dinicu vrea să ia legătura cu un angajat
În prima, Dinicu a cerut să i se aprobe să ia legătura cu trei persoane. Două dintre ele sunt soţia şi fiul lui, care locuiesc chiar în apartamentul unde el e în arest la domiciliu. Şi ambii au calitatea de martori în dosarul în care Dinicu e inculpat.
La fel, şi cea de-a treia persoană, un inginer constructor care se ocupa de treburile administrative de la Ferma Dacilor. Dinicu spune că trebuie să ia urgent legătura cu el pentru „rezolvarea unor probleme de natură administrativă”, „deoarece trebuie îndepărtate resturile rămase din acele ruine”, iar angajatul respectiv „e persoana care, în practică, face aşa ceva”, a precizat, în sala de judecată, avocata lui Dinicu.
Procurorul de şedinţă s-a declarat de acord cu ridicarea interdicţiei lui Dinicu de a vorbi cu fiul şi cu soţia lui, dar şi-a exprimat rezerva cu privire la cea de-a treia persoană.
Judecătoria Ploieşti a respins însă toată cererea lui Dinicu, considerând-o neîntemeiată,.
În primul caz, instanţa a precizat că situaţia a fost „analizată minuţios de către completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară (Tribunalul Prahova – n.r.), care a observat că atât fiul, cât şi concubina inculpatului, în declaraţiile de martori din dosarul de urmărire penală, au indicat domiciliul la aceeaşi adresă la care s-a stabilit, în sarcina inculpatului, obligaţia de a nu părăsi imobilului unde locuieşte”.
Cu alte cuvinte, judecătorul de la tribunal care l-a trimis pe Dinicu în arest la domiciliu, sub acelaşi acoperiş cu doi martori din dosar, interzicându-i să ia legătura cu ei, ştia perfect ce face.
În privinţa celui de-al treilea martor, inginerul constructor, instanţa a precizat că, „temporar, drepturile şi interesele legitime ale inculpatului pot fi realizate într-o modalitate care să nu impieteze asupra obligaţiilor instituite în sarcina sa, obligaţii care asigură buna desfăşurare a urmăririi penale”.
„Doi dintre dinţii implantaţi se deplasează”
În a doua cerere depusă la Judecătoria Ploieşti, Dinicu a cerut permisiunea să părăsească domiciliul de patru ori, câte o dată pe săptămână, deoarece „are probleme medicale stomatologice urgente: o infecţie dentară care îi provoacă dureri foarte mari”, a precizat avocata lui, în sala de judecată.
Deşi a invocat urgenţa medicală, Dinicu, aflat în arest la domiciliu în Bucureşti, a depus la dosar o programare la o clinică stomatologică privată din Ploieşti, pentru zilele de 12.02.2024, 19.02.2024, 26.02.2024 şi 4.03.2024, la ora 12.00.
Patronul de la Ferma Dacilor spune că trebuie să ajungă acolo, pentru rezolvarea „unor probleme de natură stomatologică” cu care se confruntă „de aproximativ 3 săptămâni şi care s-au agravat, în sensul în care doi dintre dinţii implantaţi se deplasează”.
Procurorul de şedinţă a fost de acord cu cererea. Dar Judecătoria Ploieşti a respins-o şi pe aceasta, considerând că motivele lui Dinicu „nu se circumscriu cazurilor niciunei situaţii temeinic justificate, astfel încât dreptul la sănătate să fie afectat, pentru a se impune încuviințarea părăsirii imobilului”.
Cornel Dinicu a contestat ambele decizii ale Judecătoriei Ploieşti, iar verdictul final va fi dat de Tribunalul Prahova. Primul termen, în ambele dosare, a fost fixat miercuri, 14 februarie.
Opt oameni au murit în incendiul de la Ferma Dacilor
Pensiunea Ferma Dacilor din Tohani (Prahova) a ars în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie 2023, iar opt oameni şi-au pierdut viaţa în incendiu.
Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia.
În dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Cornel Dinicu şi cei doi administratori din acte ai societăţii, Vitomir Ristin şi Adelina Ilie, au fost puşi sub acuzare pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
Procurorii acuză că, din 2016 şi până pe 26.12.2023, cei trei au încălcat repetat „dispozițiile legale privind derularea activității de «cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată» desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, jud. Prahova”.
Pensiunea era racordată la curent, drept „pompă de apă de 8 kW”
Unitatea turistică funcționa fără a avea avizele și autorizațiile de la ISU. Iar construcția corpului principal de clădire, ars în incendiu, care includea restaurantul, bucătăria, spațiile de cazare la parter și mansarda, a fost „executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire”. Ulterior, „demersurile și măsurile dispuse pentru «intrarea în legalitate» s-au realizat cu încălcarea legii”.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, toate aceste fapte „au creat premisele izbucnirii și propagării incendiului din data de 26.12.2023”.
Procurorii spun că sursa probabilă a incendiului a fost „efectul termic al curentului electric, în condițiile în care societatea era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract (încheiat în anul 2014) pentru un consumator noncasnic, tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea pompă de apă având o putere de 8 kW, insuficientă pentru susținerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Nelualex.83 • 14.02.2024, 21:42
Așa se întâmplă , trebuia să aibă toate autorizațiile in regulă pentru pensiune, va trebui să plătească
Modoranvasile • 14.02.2024, 10:51
Instanța nu-l acuza degeaba e l și ai lui trebuie să plătească