Gainile ouatoare vor trai in conditii exceptionale: „garsoniere” incapatoare, apa si hrana „la cioc” si „pedichiurista” permanenta.
Ministerul Agriculturii a elaborat norme sanitar-veterinare speciale pentru gainile ouatoare, care devin obligatorii de la 1 ianuarie 2003 pentru fermele cu peste 350 de zburatoare. Dupa aceasta data, Agentia Nationala Sanitar- Veterinara (ANSV) va face controale la toate fermele.
Iata cum trebuie sa arate „garsoniera” unei gaini ouatoare: spatiu de cel putin 550 cmp pentru „plimbare” fara restrictie; jgheab de 10 cm pentru hrana; pipe sau cupe pentru apa; ustensile de taiere a ghearelor.
Dupa 1 ianuarie 2003, toate fermele trebuie sa se conformeze, dar au ragaz pana la 1 ianuarie 2007. Totusi, in acest rastimp, au obligatia sa asigure conditii cat mai aproape de „standard”. Adica, sa inalte si sa lungeasca forma custii, sa rasfoiasca si sa improspateze mereu asternutul etc. Pe toata perioada modernizarilor, ANSV are obligatia sa raporteze Comisiei Europene situatia inspectiilor, iar cand totul va fi „OK”, fermele din Romania vor fi controlate si de straini.
Pana atunci insa, inspectorii ANSV dau iama prin magazine. Saptamana trecuta au fost efectuate 5.034 de controale in cantine, spitale si unitati alimentare si au fost confiscate peste 6.000 tone de alimente de origine animala alterate. S-au dat amenzi in valoare de 725 milioane lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News