În timpul stării de urgență, CFR a introdus regula de distanţare socială „un loc liber, un loc ocupat”. Întrebat de Libertatea de ce s-a renunțat la ea, purtătorul de cuvânt al instituției a precizat că în spatele deciziei a stat o reglementare la nivel european.

În momentul în care s-au reintrodus cursele internaţionale, toată Europa aplică regula vânzării locurilor integrale în tren, iar noi suntem legaţi pe un sistem european de vânzare locuri. Intrând în starea de alertă, unde purtarea măştii este obligatorie, se merge pe sitemul european de rezervare locuri.

Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt al CFR Călători:

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători a precizat că distanţa între locuri este mult mai mare în tren comparativ cu cele din avion sau auto.

„Modalitatea de ocupare și rezervare a locurilor în tren este efectuată integral în conformitate cu sistemele de rezervare a locurilor în trafic intern și internațional ale celorlalți operatori feroviari europeni, transportul feroviar oferind cea mai mai mare distanțare între locuri față de alte mijloace de transport”, transmite CFR Călători pentru Libertatea.

Un comunicat al CFR Călători de la sfârşitul lunii trecute anunţa că, potrivit „protocoalelor internaționale, la deschiderea traficului feroviar internațional de lung parcurs, sistemul de rezervare și vânzare a locurilor în trenuri va fi corelat cu sistemul de vânzare și rezervare european”.

Măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în trenurile CFR Călători

  • Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor şi pe toată durata călătoriei.
  • Şeful de tren/Conductorul are obligaţia să vizualizeze biletul de călătorie, fără să-l atingă.
  • Garniturile de tren trebuie salubrizate şi igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă.
  • Operatorii feroviari promovează vânzarea online a biletelor şi utilizează cu prioritate biletele electronice.

Măsurile şi regulile în domeniul transportului feroviar sunt reglementate la pct.I din Anexa 4 la OMTIC/ OMAI/ OMS nr. 1082/97/1112/2020 privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și se aplică integral în activitatea CFR Călători, precizează compania.

 
 

Urmărește-ne pe Google News