ComenteazăOlimpia Stanciu, în vârstă de 35 de ani, de loc din comuna Cochirleanca, județul Buzău, a fugit, în urmă cu 11 ani de sărăcia din România și a ajuns în Siria unde l-a cunoscut pe Abas, un om cu suflet, cu care s-a și căsătorit. Românca i-a dăruit patru copii sirianului, iar familia prospera ușor, dar sigur.
Dar cum fericirea nu ține ca în povești, familia mixtă a cunoscut curând ce înseamnă războiul şi atrocitățile de neimaginat. Cei patru copii au asistat la scene desprinse parcă din romanele de groază.
„În prima zi când războiul a ajuns în zona în care locuiam, casa noastră a fost distrusă de două bombe trase de un tanc. Au crezut că sunt rebeli în zonă şi au tras unde au nimerit. Eram în casă cu copiii şi nici nu mai ştiu cum am scăpat dintre dărâmături. Aşa a început exodul nostru prin diverse localități”, povestește cu lacrimi în ochi Olimpia.
În urmă cu doi ani, Olimpia, soțul şi copiii s-au refugiat în orașul Alep, o zonă bine dezvoltată până să înceapă războiul. Aici, familia greu încercată a văzut de ce sunt în stare teroriștii ISIS dar şi trupele guvernamentale.
”Aici am văzut Iadul pe pământ! Sute de oameni decapitați şi aruncați pe străzi. Nenorocirile le-au văzut şi copiii mei, care au rămas marcați pe viață. Chiar și acum, când suntem în siguranță, cei mici se sperie când aud avioane de la aeroportul militar de la Boboc şi se bagă sub masă.Am trăit un calvar acolo” mai spune femeia.
Familia a reușit să fugă în Turcia după ce a plătit 2.500 de dolari, dar cei șase s-au trezit într-o tabără de refugiați. Autoritățile turce i-a separat însă pe cei doi soți, mama fiind trimisă în România, țara natală, în timp ce capul familiei, Maher Al Abas, 41 de ani, a rămas în tabăra de refugiați pentru că nu are cetățenie română.
Cei patru micuți şi mama lor au ajuns la Cochirleanca în localitatea de baștină a femeii dar au constatat că nu au unde locui. Din familia numeroasă, cu încă cinci frați, nimeni nu i-a putut ajuta. Doar o familie cu suflet din localitate a sărit în ajutor şi le-a oferit o cămăruță într-o casă bătrânească lăsată părăsită.
Aici, cei patru copii, cu vârste între patru şi nouă ani, sunt măcinați de greutăți dar şi de dorul de tată pe care nu l-au mai văzut de două luni. Acum se duc la şcoală, însă nu au aproape nimic din ceea ce au colegii lor. Se uită la un suc sau la dulciuri ca la ceva venit din altă lume.
Mama Olimpia e conștientă de greutățile care o copleşesc zi de zi, în România, ducând o luptă mult mai cruntă pentru supraviețuire, decât în Siria.
„Eu n-am niciun venit şi nici nu pot să lucrez până nu vine soțul meu pentru că n-am cu cine să-i las pe cei mici. Sunt încă speriați şi şocați de tragediile pe care le-au văzut. Am primit 1.000 de lei de la primărie în urmă cu o lună ca să le fac la copii acte şi să le iau îmbrăcăminte, mâncare şi rechizite, însă suntem cinci şi banii s-au terminat. Mi se rupe sufletul când cer să meargă la şcoală şi văd că n-am ce să le dau la ei. Cei mici plâng după tatăl lor şi eu nu ştiu ce să le mai spun”, spune Olimpia.