Visul oricărui adolescent care împlinește vârsta de 18 ani este aceea de a urma cursurile unei școli de șoferi și apoi să susțină examenul pentru a obține permisul auto. Cele mai recente statistici arată că cei mai mulți șoferi sunt cei care dețin permis categoria „B”.

Pentru că suntem în era tranziției către electromobilitate, la modă sunt scuterele electrice, care au devenit extrem de populare în rândul tinerilor din țara noastră.

Dacă te numeri printre aceștia și intenționezi să-ți cumperi un scuter, însă nu cunoști prevederile legale în vigoare referitoare la dreptul de a conduce un astfel de vehicul, noi îți vom oferi toate informațiile de care ai nevoie.

Ai sau nu ai nevoie de permis pentru a conduce un scuter electric?

Conform prevederilor Codului Rutier, un scuter (moped) este acel vehicul prevăzut cu două sau trei roți a cărui viteză maxim prin construcție este de cel puțin 25 km/h, însă nu depășește 45 km/h.

Scuterul poate fi echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, care are o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cmc.

De asemenea, acest vehicul este disponibil și în versiune „full electric” dotată cu un motor a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW. În plus, masa proprie nu trebuie să fie mai mare de 350 de kilograme, neincluzând bateriile.

Candidații la Președinție care au ajuns la pușcărie. Lista infracțiunilor care i-a băgat după gratii
Recomandări
Candidații la Președinție care au ajuns la pușcărie. Lista infracțiunilor care i-a băgat după gratii

Pentru a conduce un scuter electric pe drumurile publice din România legislația în vigoare te obligă să deții permis de conducere, indiferent de categorie.

Vei putea conduce fără a avea nevoie de permis doar biciclete electrice, trotinete electrice sau alte vehicule electrice a căror viteză maximă nu depășește 25 km/h. De asemenea, ai obligația să te deplasezi cu aceste vehicule doar pe pistele destinate bicicletelor, acolo unde acestea există.

Conform legislației rutiere, toate vehiculele a căror viteză maximă constructivă depășește 25 km/h sunt înregistrate ca mopede la primărie și, drept urmare, vor putea fi conduse pe drumurile publice doar de persoanele care posedă carnet de conducere.

De la ce vârstă poți conduce un scuter electric?

Codul Rutier - De la ce vârstă poţi conduce un scuter şi ce permis îţi trebuie

Dacă deții permis de conducere categoria „B”, vei putea conduce un scuter electric pe drumurile publice fără alte cerințe sau examene. În schimb, există alte modele de scutere electrice pentru care este nevoie de permis categoria „A” deoarece au viteza maximă de peste 45 km/h.

LIVE TEXT |  Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. A început votul în România. Peste 400.000 de persoane s-au prezentat la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale
Recomandări
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. A început votul în România. Peste 400.000 de persoane s-au prezentat la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale

În ceea ce privește vârsta la care poate fi condus un scuter electrice, tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani au acest drept, însă doar după ce obține permisul de conducere categoria „AM”. Proba practică pentru această categorie constă în verificarea aptitudinilor într-un poligon auto.

Pentru a obține permisul de conducere pentru scuter va trebui să te înscrii la școala de șoferi, situație în care vei avea nevoie de cazier judiciar, test psihologic, fișă medicală, taxă de examen, taxă de permis și de celelalte documente necesare pentru obținerea permisului categoria „B”.

Care este vârsta la care poți dobândi permisul de conducere

Codul Rutier - De la ce vârstă poţi conduce un scuter şi ce permis îţi trebuie

Pentru obţinerea permisului de conducere, vârsta persoanei în cauză este una dintre condiţiile impuse de legislația auto în vigoare, indiferent de categoria auto pentru care se doreşte carnetul de şofer.

Conducătorii auto au dreptul să conducă un anumit tip de autovehicul corespunzător uneia dintre categoriile existente, cu condiția să aibă cel puțin 18 ani. Excepție fac cei care conduc mopede, motociclete ușoare (scutere) și cvdricicluri. În aceste cazuri, vârsta minimă necesară este de 16 ani.

Țările din lume unde un singur român s-a înscris să voteze la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025
Recomandări
Țările din lume unde un singur român s-a înscris să voteze la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025

În cele ce urmează îți prezentăm vârstele minime impuse de Codul Rutier pentru fiecare categorie de permis auto în parte:

  • 16 ani pentru categoriile AM, A1 şi B1;
  • 18 ani pentru categoriile A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;
  • 20 ani şi o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2 sau cel puţin 24 de ani pentru motocicletele din categoria A;
  • 21 de ani pentru categoriile C, CE, D1 şi D1E şi pentru triciclurile cu motor cu puterea de peste 15 kW;
  • 24 de ani pentru categoriile D, DE, Tb și Tv.

Foto: Shutterstock/123rf.com

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Adevarul.ro
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI