Statisticile europene, citate de Ziarul Financiar, arată că de la începutul anului şi până în prezent, preţul benzinei s-a majorat cu 11,8%, România înregistrând a cincea creştere din Europa, mai mare decât cea observată în Austria, Spania, Germania sau Italia.

După cele 20 de scumpiri care au avut loc de la începutul acestui an şi până în prezent, s-a ajuns ca în România un litru de benzină să coste în medie 4,58 lei (1,08 euro), adică mai mult decât în Luxemburg, una din ţările cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa, unde un litru din acelaşi produs costă numai 0,99 de euro. Şi asta, în condiţiile în care salariul minim al luxemburghezilor e de 11 ori mai mare decât cel al românilor!

Țiţeiul costă cu 50% mai mult faţă de 2009

“Nu se poate face legătura între veniturile românilor şi cheltuielile lor şi veniturile altor cetăţeni din statele europene şi costurile pe care le realizează aceştia. Noi, cu banii pe care îi avem, cumpărăm mai puţin din orice produs. Suntem mult mai săraci, dar petrolul e o marfă internaţională şi trebuie să plăteşti ca atare”, a explicat, pentru Ziarul Financiar, analistul economic Aurelian Dochia.

În primele şase luni ale acestui an, preţul ţiţeiului ajunsese la o medie de 76,12 dolari pe baril, cu aproape 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

4544-294541-6actbenzinarie.jpg

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
S-a vorbit mult timp despre menajera familiei Prigoană, dar acum Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din fire și a spus tot ce știe: "E un fel de cap al răutăților! A încercat în nenumărate rânduri...". Toți au rămas mască mai ales când au auzit acest amănunt: "Este complice..."-
Viva.ro

Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
FANATIK.RO
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI