Cei mai mulți dintre compatrioți au votat în Italia, Marea Britanie și Germania.

La o secție de votare din Sogel, comună situată în landul Saxonia Inferioară, Germania, doi tineri au venit de la cununie direct în sala de vot.

Astfel, cei doi români au decis, sâmbătă, ca primul lor drum în calitate de soț și soție să fie la secția de votare numărul 181 din Sogel.

Mai mult, mireasa și mirele au venit la sala de vot însoțiți și de nunatași, majoritatea de naționalitate română, care au votat și ei, cot la cot cu proaspeții însurăței.

Imaginile au fost surpinse și mai apoi postate pe Facebook de către reprezentanții Ambasadei României în Republica Federală Germană.

Conform Biroului Electoral Central, în Germania au votat 101.000 de cetățeni români.

Asta în condițiile în care ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu a dezvăluit, în Libertatea, faptul că autoritățile germane au cerut ca pe viitor să se reducă numărul secțiilor de votare.

” În Germania am triplat capacitatea de vot și temporal, ceea ce s-a întâmplat peste tot prin acordarea de trei zile de alegeri în străinătate, dar și spațial. Am crescut de la 25 la 80 de secții de vot. Recent, românii din Germania i-au depășit pe polonezi și suntem prima comunitate europeană de aici, dar există reguli ale statului german și, în 2020, nu vom mai avea atâtea secții”, a declarat Emil Hurezeanu pentru Libertatea.

În total, în primul tur al alegerilor prezidențiale 2019, au votat în străinătate aproximativ 675.000 de alegători, un record istoric.

FOTO: Ambasada României în Republica Federală Germania – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News