23 comentariiPrăjitura „Ochelarii lui Ciorbea” este cu bezea și vișine. „Petre Roman”, care se găsea și la metroul Tineretului, e o prăjitură cu foi și caramel, iar „Poșeta Elenei Udrea” este cu biscuiți Biskrem și cafea. Mai sunt în meniul inedit al românilor și „Șuvița lui Băsescu”, cu un moț de frișcă sau „Stolojan”.
Jurnalistul culinar Cosmin Dragomir susține că e o practică veche, care merge până în perioada în care România era monarhie și visa la bucate regești pe mese umile. „La început a fost regalitatea și rețetele de la curte, iar mai apoi politica a dus obiceiul mai departe. Dacă bucătăria curților regale etala combinații sofisticate de ingrediente, rețetele folosite de și în numele politicienilor au la bază popularul inspirat din nevoia campaniilor”, explică el.
De altfel, nici măcar nu e ceva autohton, americanii producând rețete cu nume de politicieni și astăzi: de la jeleuri Ronald Reagan, pui prăjit Kennedy, până la cereale Obama.
- Echipa de la Caiete de rețete a dat peste aceste rețete românești care se folosesc de numele politicienilor pentru „a vinde” rețete de făcut în casă. Proiectul adună, arhivează și documentează Caietele de Rețete, „ele reprezentând o parte importantă din patrimoniul cultural imaterial românesc”. Până acum a adunat 60 de caiete și a realizat 18 minidocumentare cu păstrătoarele caietelor.
Liderii comuniști lipsesc din meniu
Când cineva lansează o rețetă care implică un nume de politician, beneficiile depășesc spațiul bucătăriei. „Prezența rețetelor cu trimiteri politice, actualizate de vremuri și personalitățile care fie își fac PR din rețete, fie câștigă atât de mult în popularitate, încât ajung vedete în rețete. În caiete, de exemplu, găsim des rețeta de Joffre, tort sau prăjitură, care pornește de la vizita mareșalului Joseph Joffre în restaurantul domnului Capșa”, amintește și antropologa Anca Dănilă, cofondatoare a proiectului.
Totuși, ce facem în propriile bucătării este strict legat de regimul politic, fiindcă „singura perioadă care nu are rețete populare cu figuri politice este cea socialistă”, explică Anca.
„După anii 90, ele reapar, după cum am văzut și în Botoșani cu rețeta Ochelarii lui Ciorbea, dar și în amintirile bucureștenilor despre cofetăria de la metroul Tineretului, unde exista prăjitura Petre Roman. Câteva cotidiane online documentează fenomenul prăjiturilor cu nume de politicieni din actualitate, așa mai aflăm și de prăjitura Poșeta Elenei Udrea sau de Prăjitura Iliescu”, mai spune antropologa.
Cercetătoarea Adriana Sohodoleanu, interesată de intersecția societate-gastronomie, face o analiză a unora dintre aceste prăjituri politice, după ce le-a gătit și degustat. Unele dintre ele existau deja, dar doar au fost rebotezate.
„Politicienii în a căror onoare au fost botezate cele cinci deserturi nu au dominat epoci și nu au schimbat fața dulcelui de casă; nu au avut un impact considerabil și nici măcar o notorietate de amploare (cel mai probabil prăjitura Petre Roman ia premiul de popularitate). Poate și pentru ca ele surprind prin nume, dar nu și în farfurie unde își dau arama pe față”, explică aceasta.
Iată ce a descoperit gătindu-le:
Prăjitura „Ochelarii lui Ciorbea”
„Probleme tehnice generate de o dimensionare deficitară – cantitatea de bezea cu nuca este prea mare și rămâne extra. Blatul nu avea zahăr în rețetă, ceea ce în economia generală a rețetei poate avea logică (bezeaua are mai mult decât suficient) însă apare un dezechilibru între un blat neutru, cu multă untură și vișine acre și o glazură extra dulce care acoperă doar parțial porția de desert.
Explicațiile sunt incomplete deoarece rețeta este privată, scrisă de o gospodină care știe cum se face, care e procesul tehnologic și scutește timp și efort alegând să noteze schematic.
Prăjitura e bună, dar în stil vechi, bătrânesc, îndesat; nu e prea fățoasă, căci bezeaua se fărâma la tăiat.
Rețeta există sub diverse nume (Ochi de Păun, Ochelari cu vișine) dinaintea ascensiunii omului politic Victor Ciorbea; cauza rebotezării ei pare evidentă în contextul prezenței constante a ochelarilor acestuia în imaginarul colectiv și spațiul public al epocii.
Prăjitura Petre Roman
O prajitură fancy care are un grad de noutate – zahărul caramelizat întins pe foi – pe care eu nu l-am întâlnit în cărțile de bucate românești de până în anii ‘90. În varianta cu bicarbonat (cum apare în rețeta noastră); pare ceva împrumutat din alte spații culinare unde se cheamă honeycomb/fagure – semn că libertatea și libera circulație ajung și în bucătărie.
Rețeta în sine nu este neapărat complexă și nu este cu adevărat diferită de alte păjituri cu foi însă este lucrată, are un grad de rafinament peste medie. Per total, este foarte gustoasă, dar și foarte dulce; este fină și are gust de caramel; nuca, elementul care înnobilează, care dă substanță, fiind cel mai costisitor ingredient, nu se simte prea mult.
E foarte estetică când e tăiată curat și blaturile au partea superioară însiropată de zahărul ars dizolvat de umiditate.
Prăjitura Stolojan
Acest desert este de fapt un tort Doboș deghizat sub o plăpumioară de frișcă; noutatea vine din formă, nu din fond. Compoziția de Doboș este aranjată sub formă de patru rulade puse între două blaturi și acoperit cu frișcă.
Rețetă este construită pe o varianta simplă și mai ieftină de cremă – un apparel cu cacao, nu ciocolata; este bună, dar nu prea bogată ca gust. Cine a notat rețeta a uitat untul, omisiune explicabilă și lipsită de importanță în economia rețetei, căci gospodina știe-n general ce lipsește (uitase să scrie crema cu totul, e înghesuită jos).
Prăjitura Șuvita lui Băsescu
O prăjitură complexă consumatoare de timp – are două tipuri de blat, cremă, frișcă, sirop – bugetul de timp o face high maintenance căci altfel ingredientele sunt cele clasice românești. Ca să simt conexiunea cu numele prăjiturii mi-am permis să o montez în altă formă decât clasicul dreptunghi picurat cu ciocolată rasă menționat în rețetă.
Poșeta Elenei Udrea
Este o prăjitură fină, feminină și poate tocmai de aceea nu poți mânca mult, că pică greu. Ies în evidență biscuiții Biskrem, elemente ready-to-eat, inserții străine mermelite în cafea și cremă, deci altoite pe o bază locală; într-un fel acționează ca niște proteze, umplu goluri, sunt mini operații estetice de rafinare și cosmopolizare”.