ComenteazăNu mă număr printre cei care au tot semnalat că Biserica se bucură de o intangibilitate fiscală discutabilă, deşi cifra sa de afaceri e uriaşă, cu beneficii pe potrivă, din comerţ (unde face astfel concurenţă neloială firmelor private), închirieri, exploatarea imenselor suprafeţe forestiere şi agricole etc., sau din taxele (mă rog, “donaţiile”) pentru oficierea nunţilor, botezurilor sau înmormântărilor. Vorba aceea, şi de la vii, şi de la morţi. N-am aplaudat, dar nici n-am dezaprobat “statutul special” revendicat de BOR pentru protecţia preoţilor care se spovedeau la Securitate, după cum, din respect pentru instituţia Bisericii, nu am reacţionat nici când aceasta a ascuns sub preş pidosniciile sau matrapazlâcurile unor slujitori ai săi. Cred că abnegaţia cu care ceilalţi preoţi, mii şi mii, sunt alături de enoriaşi, de necazurile lor merită o atitudine totuşi tolerantă, chiar dacă se revarsă şi asupra uscăturilor.
Gestul patriarhului Daniel, care i-a cerut Robertei Anastase ca, la adoptarea Bugetului (din care sunt plătite şi salariile BOR), bisericii – deşi dispune de o avere de miliarde de euro – să-i fie alocate încă 20 milioane de lei, pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, investiţie megalomanică, ca o tichie de mărgăritar pe chelia unei ţări în criză, care n-are bani pentru minime cheltuieli sociale, mi se pare însă deplasat. Chiar lacom, dacă mă gândesc că înalţii ierarhi dispun de suficiente fonduri pentru limuzine şi reşedinţe de lux, pentru lanţuri şi cruci din aur, bătute cu rubine şi grele de le provoacă spondiloze cervicale. Nu o să-i întoarcem pe prelaţii de azi la rasa încinsă cu sfoară a Apostolilor, dar puţină modestie şi smerenie nu le-ar strica. La fel, greu de acceptat e uşurinţa cu care Guvernul a împroprietărit Patriarhia cu fostul Palat al Parlamentului de pe Dealul Mitropoliei. Vin însă alegerile, iar Puterea e darnică, ştiind că preoţimea e un eficace agent electoral.