Ajax Amsterdam a condus cu 2-0 la pauză şi avea 3-0 la general, dar englezii au reuşit imposibilul şi au marcat trei goluri care le-au adus calificarea.

”A fost un coşmar, ca un vis care devine urât. Am jucat bine în prima repriză, totul ne era favorabil. Dar în a doua repriză nu am reuşit să menţinem aceeaşi presiune. Am primit goluri stupide. Dar am fost aşa de aproape de finală şi atunci mingea a intrat în plasă. De necrezut”, a declarat Ligt.

În finala programată pe 1 iunie, la Madrid, pe Wanda Metropolitano, Tottenham o va întâlni pe Liverpool, care a reuşit şi ea o revenire istorică în faţa Barcelonei, câştigând marţi seara cu 4-0 pe Anfield, după 0-3 pe Camp Nou.

Pentru Tottenham va fi prima finală de Champions League din istoria sa. Va fi a doua finală engleză din istoria competiţiei, după cea din 2008, când s-au înfruntat Manchester United şi Chelsea.

AGERPRES


Citește și: VIDEO/ Sacrificiul pentru o viață mai bună: 4 ani departe de familie și 100.000 de dolari pe care nu i-a văzut niciodată!

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News