”Față de anii trecuți, românii s-au orientat în principal către turismul intern, unde totul este sigur, în sensul că nu avem lockdown și s-au mai ridicat restricțiile”,a spus Bădulescu.
Potrivit acestuia, românii merg în toată țara, în special în pensiunile rurale, în stațiunile montane și cele balneare, precum și în Delta Dunării. Litoralul a fost mai puțin căutat, întrucât cele două sărbători au coincis anul acesta, iar românii preferă să petreacă mai mult în stil pascal.
Care sunt destinațiile externe preferate
Pe de altă parte, destinația externă principală din acest an este Egiptul. ”Mii de turiști români se vor duce în Egipt de Paște, cum nu s-a întâmplat niciodată. Sunt aproape zilnic 10 curse charter, de dimineața până seara, din mai multe orașe. Prețurile sunt foarte bune pentru all inclusive, situația este stabilă acolo și cer doar test PCR. Un cuplu plătește în medie, cu zbor cu tot, între 700 și 1.000 de euro pentru o săptămână”, a mai spus reprezentantul ANAT.
Alte destinații externe care nu se află pe lista galbenă sunt Zanzibar, Madeira, tenerife și Maroc.
Mii de români au fost nevoți să-și anuleze rezervările după ce Bulgaria și Grecia au fost incluse pe lista galbenă. În Grecia, doar cei vaccinați și cei care au avut Covid în ultimele 90 de zile pot călători fără carantină. ”Dacă la întoarcerea în țară se poate cere un test PCR și antigen, nu înțelegem de ce mai este nevoie de carantină. Adeverința verde va rezolva aceste probleme la nivel european din vară”, a adăugat Bădulescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro