Conform cotidianului francez Le Figaro, doctorul Brian Carlsen, alături de colegii săi din Mayo Clinic, Rochester (SUA), a analizat fişele a 193 de pacienţi trataţi în perioada 2009-2011, iar jumătate dintre aceştia au fost internaţi la urgenţă. Aproape într-un caz din trei a fost necesară spitalizarea victimei, în unele cazuri ajungându-se chiar la blocul operator, pentru ca rana să poată fi curăţată.
În Franţa sunt muşcate de diverse animale între 250.000 şi 500.000 de persoane, iar muşcăturile de pisică reprezintă 10-15 la sută din totalul acestor incidente. Saliva de pisică este plină de germeni, printre care se regăseşte „Pasteurella multocida”, germenul care se găseşte în flora bucală normală a 70-90% dintre pisici. studiului american.
Conform Agerpres, prezenţa unei umflături, a unei roşeţi sau a unei muşcături într-o zonă sensibilă constituie cei trei factori de risc de complicaţii care justifică un tratament cu antibiotice.
În cazul unei simple zgârieturi, este recomandat să se cureţe plaga cu apă şi săpun sau cu dezinfectant.
Citeşte şi: O PISICĂ AJUTĂ un CÂINE să SCAPE din spaţiul unde fusese închis!
Colonelul Miau, MOTANUL CARE «A ÎNGROZIT» FACEBOOK-UL, A MURIT! Sute de mii de iubitori de pisici sunt îndureraţi | FOTO&VIDEO
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro