Cuprins:
Când poate fi suspendat permisul de conducere
Suspendarea permisului de conducere înseamnă retragerea temporară a dreptului unui conducător auto de a conduce un autovehicul pe drumurile publice din România. Această măsură este aplicată pe o perioadă specifică, determinată în funcție de natura și de gravitatea încălcării regulilor de circulație.
Astfel, există trei categorii principale de contravenții care pot atrage suspendarea permisului, iar perioada în care nu vei putea conduce poate să fie de 30, 60 sau de 90 de zile, în funcție de abaterea comisă. În funcție de gravitatea faptei comise se vor aplică prevederile legale în vigoare, reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – Codul Rutier, cu modificările și completările ulterioare, sau de normele de aplicare ale acestuia.
În cazurile foarte grave, pot interveni dispozițiile Codului Penal. Printre situațiile care pot duce la suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice se numără efectuarea unor manevre interzise, neacordarea de prioritate vehiculelor sau pietonilor, ignorarea semnelor de circulație sau a semnificației culorilor semaforului.
De asemenea, poți rămâne fără carnet pentru conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice, când concentrația de alcool pur în aerul respirat este de cel mult 0,80 mg/l, fără producerea unui accident, sau pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h față de limita impusă.
Perioadele de suspendare a permisului de conducere
Codul Rutier în vigoare, care a fost revizuit ultima oară în 2024, este tot mai strict și sancționează drastic orice încălcare a regulilor de circulație pe drumurile publice din România, inclusiv cu suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul. În acest context, legislația rutieră detaliază cu claritate perioadele în care se dispune suspendarea permisului de conducere. Cum am precizat deja, conform prevederilor legale actuale, există trei perioade distincte pentru suspendarea carnetului, determinate de tipul contravenției și de alte criterii relevante, după cum urmează:
Pentru 30 de zile
Permisul de conducere se suspendă pentru o lună când șoferul acumulează 15 puncte de penalizare în decurs de șase luni de la data contravenției, care se anulează automat după expirarea celor 30 de zile. Această suspendare poate fi aplicată și pentru următoarele abateri:
- Depășirea vehiculelor care așteaptă la semafor sau la o trecere la nivel cu calea ferată;
- Neacordarea de prioritate pietonilor care traversează regulamentar;
- Neacordarea de prioritate vehiculelor care au acest drept;
- Ignorarea culorii roșii a semaforului;
- Efectuarea unei depășiri neregulamentare;
- Nerespectarea indicațiilor polițistului;
- Neprezentarea la secția de poliție după un accident soldat cu pagube materiale, cu excepția cazurilor soluționate prin constatare amiabilă sau a celor în care este avariat doar vehiculul propriu care este asigurat cu o poliță facultativă de avarii auto.
Pentru 60 de zile
Măsura suspendării permisului pentru 60 de zile poate fi aplicată ca urmare a acumulării a 15 puncte de penalizare într-un interval mai mic de 12 luni de la ultima suspendare. Un șofer poate rămâne pieton și pentru una dintre următoarele abateri:
- Producerea unui accident soldat cu pagube materiale pe fondul neacordării de prioritate, depășiri neregulamentare sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului;
- Ignorarea interdicției temporare de circulație pe anumite drumuri;
- Nerespectarea regulilor privind coloanele oficiale;
- Circulația pe sens opus, cu excepția depășirilor regulamentare.
Pentru 90 de zile sau mai mult
Suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile este aplicabilă în cazul unor abateri grave, cum ar fi:
- Nerespectarea barierelor sau a semnalelor luminoase la trecerile la nivel de cale ferată;
- Depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h;
- Utilizarea unui autovehicul care prezintă defecțiuni serioase la frâne sau la direcție.
- Conducerea sub influența de băuturi alcoolice cu o concentrație între 0,01 și 0,40 mg/l;
- Conducerea sub influența de băuturi alcoolice cu o concentrație de peste 0,40 mg/l;
- Conducerea sub influența drogurilor și altor substanțe interzise;
- Implicarea în accidente rutiere soldate cu victime.
În cazul în care un șofer comite o nouă abatere ce atrage suspendarea permisului în termen de șase luni de la restituirea documentului, durata suspendării este extinsă cu încă 30 de zile. Orice hotărâre de suspendare a dreptului de a conduce este comunicată conducătorului auto de către serviciul Poliției Rutiere în termen de zece zile de la data constatării ultimei contravenții. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment, potrivit Circulațiarutieră.ro.
Când se poate redobândi permisul suspendat
Procedura de redobândire a permisului suspendat este detaliată la art. 219 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care stabilește și condițiile pentru reducerea perioadei de suspendare. Permisul de conducere suspendat poate fi recuperat în următoarele situații:
La expirarea perioadei de suspendare. Această opțiune se aplică șoferilor care au permisul suspendat pentru o perioadă de 30 de zile, celor care au comis abateri pentru care nu este prevăzută susținerea unui test teoretic în vederea reducerii perioadei de suspendare și conducătorilor care nu au efectuat demersurile legale necesare pentru a beneficia de reducerea duratei suspendării.
După susținerea unui test teoretic, la expirarea perioadei de suspendare. Această categorie se referă la șoferii care au fost sancționați pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, atunci când fapta reprezintă o infracțiune, pentru producerea unui accident cu pagube materiale, constatându-se că șoferul consumase alcool, pentru traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată când barierele sunt închise sau în proces de coborâre ori când semnalele acustice și vizuale sunt active sau pentru acumularea a 15 puncte de penalizare în decurs de 12 luni de la ultima suspendare.
Acte necesare pentru redobândirea permisului
Conducătorii auto cărora li s-a suspendat permisul pentru 60 sau 90 de zile au posibilitatea să solicite reducerea acestei perioade la 30 de zile, cu condiția promovării unui examen teoretic. De această diminuare a suspendării pot beneficia doar șoferii care dețin permis de cel puțin un an și cei care nu au beneficiat de o reducere similară în ultimii trei ani.
De asemenea, trebuie să știi că examenul teoretic necesar pentru redobândirea permisului se susține în reședința de județ unde a fost emis permisul. După susținerea și promovarea examenului, documentele doveditoare trebuie transmise către Inspectoratul Județean de Poliție din județul unde a fost comisă abaterea.
Pentru a intra din nou în posesia permisului suspendat, titularul trebuie să prezinte o serie de documente, și anume copie după dovada de conducere (față/verso), cartea de identitate (copie), dovada de achitare a amenzii primite și cerere-tip prin care se solicită reducerea perioadei de suspendare.
De unde se ridică permisul suspendat
Conducătorii auto care au fost sancționați cu amendă și suspendarea permisului de conducere, indiferent de durata stabilită pentru încălcarea normelor rutiere, își pot redobândi carnetul după expirarea perioadei de suspendare și aprobarea cererii.
Conform prevederilor art. 244 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 „Permisul de conducere se restituie titularului de către autoritatea competentă pe raza căreia îşi are domiciliul sau reședința, în cazul străinilor, când perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce a expirat. În această situație titularul permisului de conducere intră în posesia documentului prezentând dovada înlocuitoare a acestuia, în original, precum și actul de identitate”.
În esență, un permis de conducere care a fost suspendat, indiferent dacă perioada de suspendare este de 30, 60 sau 90 de zile, va putea fi recuperat de către titular de la autoritatea competentă din județul în care acesta își are domiciliul. De asemenea, există numeroase cazuri în care conducătorii auto își pierd temporar dreptul de a conduce pe drumurile publice, după ce sunt sancționați pe raza unui alt județ decât cel de domiciliu.
În astfel de situații, același Regulament de aplicare a OUG nr. 195/2002 oferă prevederi clare cu privire la procedura de recuperare a permisului suspendat. Astfel, conform art. 191, „În situația în care contravenientul a săvârșit fapta pe raza de competență a altui județ decât cel care îl are în evidență, permisul de conducere se păstrează la serviciul Poliției Rutiere pe teritoriul căreia a fost constatată contravenția, până când șeful serviciului hotărăște asupra sancțiunii contravenționale complementare, dar nu mai mult de 15 zile de la data reținerii, după care îl trimite serviciului Poliției Rutiere al județului care îl are în evidență. Permisul de conducere se păstrează la serviciul Poliției Rutiere din județul care are în evidență titularul, până la restituire sau, după caz, până la anularea documentului”.
Pentru a-ți recupera permisul de conducere, trebuie să te prezinți la Brigada Rutieră, la ghișeul de Restituiri Permise de Conducere Reținute. În București, programul de funcționare al acestui ghișeu este următorul: luni, între orele 8.00 și 18.30, iar de marți până vineri, între orele 8.00 și 16.30. Sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală, programul este între orele 8.00 și 10.00.
Vezi şi acte necesare pentru schimbare permis auto!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro