ComenteazăAndre Scott, 56 de ani, a sosit în 2008, în premieră, în țara noastră, cu ocazia unui turneu de ping-pong dedicat paralimpicilor. A venit la Cluj-Napoca, a revenit și a rămas definitiv în 2015. Americanul are un palmares impresionant: patru participări la Jocurile Olimpice dedicate paralimpicilor (Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sidney 2000 și Beijing 2008) – tenis de masă. De-a lungul timpului a adunat 15 medalii (dintre care nouă de aur) la diverse competiții pe continentul american.
Cu ocazia zilei naționale a Statelor Unite ale Americii, campionul american stabilit în România a vorbit despre cum țara noastră i-a devenit cămin și cum traiul de aici îi împlinește și îi oxigenează existența.
Libertatea: Mister Scott, ce înseamnă România pentru dumneavoastră în câteva cuvinte?
Andre Scott: Căminul meu. Aș vrea, totuși, să dezvolt că sunt multe sentimente ce mă încearcă. Sunt de șase ani în România, casa mea, așa o numesc eu, îmi place stilul de viață de aici, oamenii, felul în care concep viața. Fiecare țară are problemele ei, cu bune, cu rele, dar eu simt un aer proaspăt pentru mine la Cluj-Napoca. Mi-am dat un refresh al vieții în România. Și hai să-ți mai spun ceva: nu mai sunt atât de stresat ca în America!
– Culmea e că românii care pleacă și se stabilesc în străinătate afirmă că în noile lor cămine nu mai sunt atât de stresați ca în România. Or dumneavoastră spuneți acum altceva…
– Eu îți spun cum mă simt eu aici. Românii m-au acceptat, m-au primit în familie, chiar e ușor să trăiești aici. România și Clujul mi se pare că sunt cum era America în urmă cu 30 de ani. Oamenii au bunătate, îți spun „hello”, îți strâng mâna. Pentru mine contează aceste detalii. N-am probleme cu sistemul politic în România, contează și asta. Voi sunteți OK.
– Cu ce vă ocupați în România?
– M-am retras din cariera sportivă. Sunt necăsătorit, nu am copii, de fapt, câinii mei îmi sunt precum niște copii, pentru că am grijă de ei. Am o situație financiară OK, îmi permite să trăiesc decent. Mă bucur de viața mea, fără excese.
„În țara mea, eram înspăimântat de polițiști, aici, sunt un unicorn simpatic”
– Nu aveți, totuși, o urmă de regret departe de țara natală?
– Absolut niciun regret. Eu nu mai recunosc America. Acolo, sunt relații disfuncționale, nu mă mai simt o parte din acea țară. Iar când ești departe, vezi mai bine situația. Donald Trump a plecat, nu-mi place nimic la el sau la cei ce-l suportă. Nu intrăm în politică, ideea este că în România, spre deosebire de America, mă simt în siguranță.
– Puteți detalia?
– Poliția nu mi-a făcut niciun rău acolo, dar de câte ori eram oprit în State, mă cuprindea frica. Deși nu făcusem nimic rău. Dar îmi trecea un fior prin inimă. Uite, n-am simțit niciodată acest lucru în România. Aici, am fost oprit de polițiști, mi s-a vorbit pe un ton calm, mi-au cerut cardul de identitate, actele, îmi vorbesc frumos. Simt asta. Aici, nu mi-e frică de viața mea. Acolo, îmi bătea inima foarte tare, chiar eram înspăimântat când eram oprit de un polițist.
– V-ați lovit vreodată de vreo chestie rasistă în România?
– Nope. Toată lumea e faină la Cluj, acesta este cuvântul folosit în limba voastră, oamenii sunt buni și ajută. În România, spre deosebire de țara mea, nu m-am confruntat niciodată cu rasismul. Hai să spunem adevărul: sunt un bărbat de culoare (n.red. – a folosit termenul „black guy”), într-un scaun cu rotile, în Cluj. Cred că sunt un unicorn simpatic. Mai e cineva ca mine, cu aceleași trăsături, în România? Nu cred. Mi se pare amuzant. Eu îi văd pe oameni curioși, când se uită la mine, le spun „hello”, ei îmi răspund, ne conectăm repede unul cu celălalt. Aici, în România, nu vrea nimeni să mă rănească, nu se uită urât la mine. Omule, eu am fost peste tot în lume, mai puțin în Anglia și în câteva țări din Europa, în rest, pe toate celelalte continente. Sunteți foarte OK.
„Constanța e San Diego, București e New York”
– Ce vă place la Cluj-Napoca?
– Am venit aici în 2008, la un turneu, apoi alți 6-7 ani la rând, apoi m-am stabilit definitiv. La anul, sper să iau cetățenia, trebuie să mă mai pun la punct și cu limba. Clujul e ceva special pentru mine. E și modern, are și o tentă de vechi pasionantă. Îmi plac oamenii calzi.
– E ceva ce nu vă place la români?
– Hmm, nu-mi vine în minte. Uite, am vizitat și alte orașe. Bucureștiul are un trafic nașpa, dar le-am zis și celor din familia mea. Clujul e ca San Diego, eu provenind de acolo, din California, un oraș mai calm, nu rapid. Dacă vreau New York, viață în viteză, trepidații, vibe intens, vin un weekend prelungit la București. Nu aș sta în București, dar îmi place să-l vizitez ocazional. Îmi place capitala voastră fiindcă e pe teren plat, mi-e mai ușor să circul în scaunul cu rotile decât în Cluj, unde sunt multe pante. Mai îmi place Constanța, mi-aduce aminte de San Diego, de-abia aștept să revin în această vară la Marea Neagră.
– V-ați făcut prieteni în România?
– Încă de când am venit primele dăți cu tenisul de masă, cu echipa paralimpică. Eu sunt singur în Cluj, dar am adoptat doi câini, doi labradori negri. Am prieteni români, aveți femei foarte frumoase, de fapt, cele mai frumoase din lume. Am prietene aici, dar nu vreau să mă căsătoresc, îmi place prea mult libertatea.
„Micii cu muștar sunt demențiali”
– Cum vă împăcați cu mâncarea din România?
– Eu am o dietă strictă de vreo 3-4 ani. Dar iubesc micii! Cu muștar, sunt demențiali. Aveți și mâncăruri vegetariene gustoase. Am mâncat și porc, și pui, aveți niște feluri care-mi aduc aminte de sudul Statelor Unite.
– Cum veți sărbători 4 iulie?
– Nimic special. Înaintea pandemiei, ne strângeam, mulți prieteni expați, la o bere, la un grătar, comentam politică și sport. Și ei spuneau că România are o situație politică bună pentru străini. Pandemia ne-a mai dispersat, vorbim la telefon. Înainte, de 4 iulie, mergeam la piscină, stăteam la taclale. Nu voi celebra Ziua Independenței, e o zi ca oricare alta, nimic special. O să ies cu câinii la plimbare. În schimb, am sărbătorit 1 Decembrie, ziua voastră națională, asta-mi place la voi, românii: aveți multe sărbători în calendar și vă place viața bună.