„Ştim deja că vom avea un debit pe care-l vom gestiona cu uşurinţă. Spun asta pentru că acelaşi debit l-am mai gestionat şi în luna ianuarie a acestui an, şi în luna decembrie a anului trecut, nu vom avea o situaţie excepţională”, a susținut ministrul Mediului.

El a adăugat că nu se pune problema ca inundațiile fără precedent de la Parlamentul din Budapesta să se întâmple și în România și că a discutat cu oficialii de la hidrocentrala Porţile de Fier, care l-au asigurat că „pot gestiona fără nicio problemă debitul pe care îl aşteptăm la sfârşitul acestei luni” pe Dunăre.

Fechet a punctat însă că, în contextul schimbărilor climatice, nu se ştie când va exista un „debit istoric la Dunăre”.

Mircea Fechet și specialiști de la Apele Române și din Departamentul pentru Situații de Urgență au survolat cu elicopterul zona Porțile de Fier, pentru a stabili care sunt zonele vulnerabile, iar ministrul a spus că Dunărea va atinge vârful de debit în România la finalul săptămânii.

Autoritățile sunt în alertă și au pregătit, deja, mii de saci de nisip pentru a răspunde corespunzător situației. Cel mai probabil, viitura de pe Dunăre va atinge valori de până la 9.000 mc/s.

Dosarul „Ferma Băneasa”: unde a muncit Remus Truică în perioada detenției. Milionarul a fost eliberat din închisoare chiar la prima încercare
Recomandări

În acest context, Fechet a inspectat situația digurilor din județele Dolj, Giurgiu și Teleorman și a spus că i s-a comunicat că lucrurile sunt sub control.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Viva.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
FANATIK.RO

„Psihic a fost greu” » Adrian Petre dezvăluie cum l-a salvat noua relație: „Nu știu dacă auzise sau nu de mine, a prins cea mai proastă parte a carierei”
GSP.RO

Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe

Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Casă de 300.000 de lei din Slobozia Conachi, luată de viitură. Proprietara muncise 20 de ani în străinătate pentru ea
Observatornews.ro
Casă de 300.000 de lei din Slobozia Conachi, luată de viitură. Proprietara muncise 20 de ani în străinătate pentru ea
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI