Vârstă egală de pensionare
Vârsta de pensionare a crescut cu câţiva ani şi, mai nou, şi femeile, şi bărbaţii vor sta la serviciu până la 65 de ani. Acest lucru nu se va întâmpla însă peste noapte, ci gradual – măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970. Şi stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani, tot în mai multe etape.
Pentru anul acesta, valoarea punctului de pensie ajunge la 830,2 lei. Majorarea lui, cel mult în raport cu inflaţia, rămâne strict la mâna guvernului, care poate interveni anual. Cei care vor dori să se pensioneze anticipat pot face asta cu cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare şi numai dacă au plătit contribuţii cel puţin 39 de ani.
Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al pensiei pentru limită de vârstă. În schimb, la cuantumul pensiei anticipate parţiale se aplică o penalizare de 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă. Speranţa de viaţă a unui român este, în prezent, de 73 de ani, în cazul bărbaţilor şi de 75 de ani, în cazul femeilor. Cu alte cuvinte, trăim, în medie, cel mult 10 ani după ce ieşim din activitate.
De ce ai nevoie şi de pensia facultativă?
Dacă vrei să ai un venit cât mai bun la vârsta pensionării, ar trebui să iei în calcul o pensie facultativă, care se adaugă pensiei de la stat şi celei private obligatorii. Iată ce avantaje ai:
Ai mai mulţi bani la pensie. Cu cât contribuţia ta e mai mare, cu atât şi suma va fi mai mare.
Nu plăteşti impozit. Suma cu care contribui individual se reduce din impozitul pe venit, în limita maximă de 400 de euro/an.
Banii tăi rămân ai tăi. Suma acumulată în contul tău va fi la dispoziţia ta, după împlinirea vârstei de 60 de ani.
În caz de invaliditate pentru afecţiuni care nu-ţi mai permit să munceşti ai acces la banii din cont.
Îţi alegi singur fondul de pensii, nivelul contribuţiei şi perioada. Beneficiezi de protecţia oferită de sistemul de pensii – dacă, de exemplu, un fond de pensii performează mai puţin decât celelalte din piaţă timp de patru trimestre consecutive, administratorul iese de pe piaţă, iar banii tăi se duc într-un alt fond.
Sursa: desprepensii.ro