O femeie de 87 de ani care  s-a stins vineri pe un pat al Spitalului Universitar din București, a apărut abia marți seară pe lista națională a decedaților de COVID-19. Libertatea a scris ieri despre cazul femeii, care a ajuns joia trecută cu ambulanța la Urgențe și a decedat o zi mai târziu tot în secția UPU. 

Femeia trebuia să se numere printre cei 30 de morți de coronavirus ai țării, dar a ajuns să fie declarată drept decesul 79.

Printr-un comunicat oferit publicității marți seara, Grupul de Comunicare strategică spune că Institutul Național de Sănătate Publică s-a autosesizat după articolul din Libertatea și a cerut informații de la Spitalul Universitar și DSP București. 

Deși reprezentanții spitalului și-au făcut treaba, raportând imediat decesul de COVID-19, problema a fost una de natură tehnică la DSP.

„Nu a raportat mai departe INSP, conform metodologiei, din cauza unor deficiențe tehnice generate de procesul de mutare al sediului DSP”, se arată în comunicatul Institutului.

În același comunicat, autoritățile menționează că bătrâna suferea deja de fibrilație atrială, insuficiență cardiacă cronică și avea un pacemaker permanent. Însă, Grupul de Comunicare Strategică îi greșește vârsta, precizând că are cu trei ani mai puțin.

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur
Recomandări
Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur

În continuare, rămâne neraportat un al doilea deces, care a avut loc luni la Spitalul Universitar, așa cum a precizat și managerul Cătălin Cârstoiu.

Marți seara însă, la Spitalul Universitar au fost confirmate 27 de infectări, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică, același spital de unde cei doi decedați nu au fost raportați în timp. GCS a informat că ”e vorba de 17 cadre medicale și 10 pacienți”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce a divorțat Elena Lasconi de tatăl fiicei sale, după doar 4 ani de căsnicie: „Cu mintea de acum, aș fi divorțat a doua zi sau nu m-aș fi căsătorit” / Regretă că nu a mai făcut un copil
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI