„Bilanțul” OMS este de aproape trei ori mai mare decât numărul deceselor raportate oficial în acest interval de timp și care este de 5,4 milioane.
Cele 14,9 milioane de decese înaintate acum de OMS includ „decese direct atribuite Covid-19 care au fost raportate OMS, decese direct atribuite Covid-19 care nu au fost numărate sau raportate, decese asociate indirect cu pandemia din cauza impactului mai larg asupra sistemelor de sănătate și societate”, a explicat Samira Asma, director general adjunct al Departamentului de Date și Analize al OMS.
Această „măsurătoare” oferă o imagine mai clară a amplorii pandemiei și poate fi folosită pentru a ghida și implementa pe viitor politici de sănătate publică, potrivit oficialului OMS.
„Când subestimăm, s-ar putea să subinvestim. Iar atunci când nu numărăm, s-ar putea să nu țintim intervențiile acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, iar acest lucru adâncește și inegalitățile”, a completat Samira Asma.
William Msemburi, ofițer tehnic la Departamentul de Date și Analize al OMS, a completat raportul, arătând că aproximativ 57% din decesele în exces au fost la bărbați, iar 82% au fost la persoanele cu vârsta peste 60 de ani
Aproape 70% din decesele în exces au fost concentrate în 10 țări, între care Statele Unite.
Date subraportate de 10 ori, în India
Msemburi a spus că India a raportat 481.000 de decese cauzate de Covid-19 în doi ani, dar metodologia OMS arată că au fost de aproape 10 ori mai multe, estimând 4,74 milioane de decese în exces.
India a negat estimările OMS, afirmând că se bazează pe „date îndoielnice”.
„OMS se angajează să colaboreze cu toate țările pentru a-și consolida sistemele de informații în domeniul sănătății pentru a genera date mai bune pentru decizii mai bune și rezultate mai bune”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Care sunt datele pentru România
În februarie, revista Nature a publicat o cercetare care arată că numărul de decese începând din 2020 este de până la 4 ori mai mare decât înainte de pandemie, iar mortalitatea în exces este cauzată, evident, de COVID.
Potrivit unui grafic realizat de The Economist, România se află pe locul 7 mondial, cu 112.880 de decese în exces corelate cu pandemia de COVID-19, în perioada 30 martie 2020-28 noiembrie 2021. Oficial, în perioada respectivă au fost raportate doar 56.230 de decese de COVID.