Diaconu vrea ca ”denumirea oficială a etniei rome în România să revină la denumirea de etnie ”țigănească”, iar ”etnicii romi să fie intitulați în mod oficial ”țigani”.
Alesul spune că denumirile ”țigan”, ”țigănesc” și derivativele lor nu sunt folosite în sens peiorativ, dar solicită ca ”toate documentele și denumirile oficiale din România să utilizeze denumirea de ”țigan”, ”țigănesc” și derivativele lor în loc de ”rom”, ”rrom” și derivativele lor”.
Diaconu spune că a luat această inițiativă pentru evitare a confuziei care are loc în străinătate între denumirea de român și cea de ”rom”.
”Această confuzie a adus foarte multe prejudicii de imagine României și românilor, ultimul caz în acest sens fiind documentarul injurios ”The Romanians are coming” difuzat de canalul britanic Channel 4 și care a fost vizionat de milioane de cetățeni britanici. Acest documentar s-a bazat exact pe confuzia între romi și români, titlul său fiind despre venirea românilor în Marea Britanie, dar materialul punând accentul pe comportamentul și viața țiganilor în Marea Britanie”, spune alesul.