Într-o scurtă declaraţie postată pe site-ul FIE, Alişer Usmanov se referă la „suspendarea sa din funcţia de preşedinte (…), cu efect imediat, până când dreptatea va fi restabilită”.
În vârstă de 68 de ani Usmanov este considerat „un oligarh pro-Kremlin care are legături deosebit de strânse cu președintele rus Vladimir Putin”, scrie tabloidul polonez Fakt. Presa relatează că Usmanov este unul dintre cei mai apropiați asociați ai președintelui rus, iar britanicul The Guardian îl descrie drept „unul dintre oamenii de afaceri-oficiali ruși însărcinați cu gestionarea fluxurilor financiare, dar poziția sa depinde de voința președintelui”.
Alişer Usmanov numeşte decizia UE de a-l include pe lista neagră a rușilor interziși în spațiul comunitar „nedreaptă”, luată pe baza unui set de acuzaţii false şi defăimătoare care dăunează onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale”.
„Voi folosi toate mijloacele legale pentru a-mi proteja onoarea şi reputaţia”, a spus omul de afaceri, care a investit şi în fotbalul englez.
Într-un comunicat de presă separat, publicat tot marţi, FIE a indicat că pune în aplicare măsurile recomandate de CIO pe 25 februarie, şi anume posibila participare la competiţiile sale a scrimerilor ruşi şi belaruşi, dar în mod individual, sub drapel neutru.
În noiembrie anul trecut, Usmanov a fost reales pentru un mandat de trei ani, al patrulea în fruntea FIE. Patru români au fost aleşi atunci în comisiile FIE: preşedintele FRS, Marius Florea, a fost votat pentru Comisia de Arbitraj, Roxana Scarlat-Bârlădeanu în Comisia de Regulament, Oana Ionescu e membră a Comisiei Juridice, iar Marius Bârlădeanu – în Consiliul de Disciplină, mai scrie Agerpres.
foto: Hepta