Cum arată comunicatul din care USR nu face parte

„Liderii principalelor partide proeuropene din România s-au reunit, astăzi, la Palatul Victoria pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale au convenit ca noul program de guvernare să fie unul al reformelor și investițiilor, un program de reducere a cheltuielilor statului și al modernizării României. Principiile programului de guvernare vizează sustenabilitatea și predictibilitatea macroeconomică în acord cu așteptările mediului de afaceri, sindicatelor și societății civile”, au transmis PSD, PNL și UDMR.

La discuții a participat și președinta USR, Elena Lasconi, dar numai după ce a văzut la televizor că urmează negocieri la Palatul Victoria și a mers „peste ei”.

Astfel, au fost agreate următoarele principii și măsuri, pe domenii: 

Reforma statului

1. Reforma administrației centrale 

  • În administrația centrală, reducem numărul de ministere la maximum 16 și numărul agențiilor cu cel puțin 25%
  • Comasarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor (niciun minister să nu dețină mai mult de două servicii deconcentrate la nivel teritorial)
  • Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula de maximum 2 secretari de stat/minister/maximum 3 la ministerele mari
  • Audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală, instituții regionale și companii de stat, în primele 6 luni ale anului viitor
  • Desființarea instituțiilor regionale începând cu 1 martie reprezintă un pas ferm către o administrație mai eficientă și mai aproape de cetățean. Această măsură are scopul de a reduce birocrația excesivă, de a elimina structurile paralele și de a crește transparența în gestionarea resurselor publice
  • Totodată, este nevoie de lansarea unui program strategic de sprijin pentru eliminarea inegalităților teritoriale și accelerarea dezvoltării zonelor defavorizate din cadrul regiunilor de dezvoltare. Programul vizează investiții țintite în infrastructură, educație, sănătate și economie locală, pentru a crea oportunități concrete în comunitățile vulnerabile. Ne propunem să asigurăm acces egal la servicii publice de calitate, să atragem investiții și să stimulăm crearea de locuri de muncă, astfel încât fiecare regiune să aibă șansa unui viitor prosper.

2. Debirocratizare, simplificare, dereglementare

  • Comasarea autorităților de reglementare din același domeniu de activitate în baza unei analize, în termen de 6 luni
  • Anularea sau simplificarea unor reglementări nefuncționale sau suprabirocratice
  • Digitalizarea și interconectarea bazelor de date de la nivelul administrațiilor publice centrale și locale
  • De la 1 iulie, instituțiile statului nu vor mai avea dreptul să solicite cetățenilor documente sau hârtii care sunt deja emise de alte instituții publice. Această măsură va elimina redundanțele birocratice, va simplifica accesul la servicii și va demonstra respect față de timpul și efortul cetățenilor.

3. Descentralizarea și creșterea eficienței administrației publice locale 

  • Transfer de active, competențe și responsabilități de la nivelul ierarhic superior către cele inferioare
  • Identificarea activelor instituțiilor centrale lăsate în paragină sau prost administrate și transferarea lor în proprietatea publică sau privată a primăriilor
  • Transfer de competențe în teritoriu între instituțiile statului. Vor fi identificate, pe baza discuțiilor cu asociațiile primarilor și președinților de consilii județene, competențele ce pot fi transferate la nivel local, conform principiului subsidiarității
  • Finanțarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficiență și cofinanțare din partea autorităților locale.

4. Reforme privind reducerea cheltuielilor și a risipei banilor publici

  • Reașezarea bugetului conform noilor priorități de dezvoltare. Analiza eficienței cheltuielilor în marile sisteme publice
  • Raționalizarea cheltuielilor nejustificate. Extinderea achizițiilor centralizate. Mecanism de control pentru creșterile care depășesc 20% față de costurile medii ale instituțiilor publice
  • Prioritizarea proiectelor de investiții pentru care se alocă efectiv fonduri la nivel guvernamental și local. Eficientizarea sistemului de achiziții publice
  • Un nou statut al funcționarului public, care să cuprindă criterii de performanță, salarizare în funcție de criterii meritocratice.

Reforme privind consolidarea fiscal-bugetară

  • Consolidare fiscal-bugetară în 7 ani pentru o Românie puternică în UE, conform angajamentelor privind setul de reforme și investiții asumate prin Planul bugetar-structural național pe termen mediu al României și PNRR. Concomitent cu reducerea deficitului bugetar ESA la 7% din PIB în 2025 și menținerea datoriei în PIB mai mică de 60%
  • Menținerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală
  • Reducerea taxelor și impozitelor pe muncă. Reducerea poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii.
  • Zero contribuție la asigurarea de sănătate CASS pentru studenții care ocupă un loc de muncă în timpul studiilor de licență și masterat (vârsta mai mică de 26 de ani).
  • Scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active
  • Impozitarea progresivă a marilor averi.

Investiții

  • Peste 155 miliarde de euro investiții publice în următorii 5 ani (120 miliarde de euro în 4 ani).  De exemplu, 8% din PIB investiții din buget și fonduri europene în anul 2025 (adică 150 miliarde de lei, pentru investiții în școli, spitale, autostrăzi și cale ferată, agricultură și mediu)
  • Cele mai mari investiții din istorie în infrastructura de transport. Peste 27 miliarde de euro investiții pentru a finaliza rețeaua de 2000 km de autostrăzi și drumuri expres și peste 2700 km de infrastructură feroviară
  • Finalizarea celor 3 spitale regionale, construirea a 10 noi spitale, modernizarea a 17 spitale, construirea celor 200 de centre comunitare integrate de sănătate în urbanul mic și rural și dotarea celor 2600 de cabinete
  • Peste 16 miliarde de euro în următorii 4 ani pentru investiții masive în irigații și stimuli pentru fabrici noi de procesare, susținerea depozitării și ambalarea produselor
  • Peste 6 miliarde de euro investiții în sistemul de educație. Generalizarea Programului Masa Caldă în școlile din România. Sprijin pentru 750.000 de copii vulnerabili, pentru a reduce abandonul școlar. 900 de creșe și grădinițe construite. Dotări moderne pentru 9000 de școli și 1200 de microbuze electrice pentru transportul elevilor
  • Investiții în tineri. Peste 1 miliard de euro în învățământul dual + reducerea fiscalității
  • Stimuli economici de 6-8% din PIB anual pentru creșterea producției industriale aici, în România (10 miliarde de euro anual scheme de ajutor de stat și garanții etc).  Schema de sprijin pentru marea industrie (1 miliard de euro, schema de sprijin pentru industria prelucrătoare și investiții în înaltă tehnologie, sprijin pentru industria materialelor de construcții, INVESTALIM etc)
  • Implementăm un program amplu de dezvoltare care va viza 300 de orașe, cu o populație de sub 100.000 de locuitori. Scopul acestui program este reducerea disparităților teritoriale, modernizarea infrastructurii locale și stimularea economiei regionale, pentru ca aceste comunități să devină mai atractive pentru investiții, locuire și dezvoltare sustenabilă. Obiectivul acestui program este modernizarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea calității serviciilor publice și stimularea economiei locale. Trebuie să continuăm modernizarea rețelelor de transport, investiții verzi, tranziția digitală și dezvoltarea spațiilor comunitare, astfel încât aceste orașe să devină mai locuibile, competitive și sustenabile.

Pachet demografic – Sprijin pentru familiile cu copii

  • Facilități concrete pentru achiziționarea locuințelor, inclusiv programe de subvenționare și garanții pentru credite
  • Credite avantajoase cu sprijin pentru dobânzi, care să ofere familiilor acces la resurse financiare necesare pentru un trai decent.
  • Construirea a 100.000 de locuințe sociale în următorii ani, pentru a asigura soluții accesibile de locuire, sprijinind în mod special familiile tinere și cele cu copii, contribuind astfel la revitalizarea demografică
  • Construirea de creșe va continua, pentru a sprijini familiile tinere și a oferi condiții moderne pentru îngrijirea copiilor. Investim în educație pentru toți, asigurând acces echitabil la învățământ de calitate, indiferent de regiune sau situație socială, pentru ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă.

Ce se întâmplă cu ministerele dacă USR nu va fi în viitorul Guvern

La negocierile de la Palatul Victoria nu s-a discutat deocamdată împărțirea ministerelor. Singurul lucru cert este că USR nu a fost inclus în programul comun de guvernare și, cel mai probabil, nu va face parte din viitorul Executiv.

Dacă USR nu va face parte din viitorul Guvern, atunci cele 16 ministere se vor împărți astfel, potrivit surselor Libertatea:

  • PSD – 9 ministere
  • PNL – 7 ministere
  • UDMR – 2 ministere

 
 

Urmărește-ne pe Google News