Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au amânat pentru 4 iunie pronunţarea în dosarul în care poliţiştul Cristian Cioacă este acuzat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, potrivit Mediafax.
Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a declarat că unul dintre motivele amânării unei soluţii ar putea fi faptul că apărătorul lui Cristian Cioacă ar fi depus, cu o zi înainte, 150 de pagini cu concluzii scrise.
„Doamna avocat care îl reprezintă pe Cioacă a depus ieri (luni – n.r.) 150 de pagini de concluzii scrise. Acesta poate fi un motiv pentru care nu s-a dat o soluţie în dosar, fiind stabilit termen pentru 4 iunie”, a spus Crina Radu.
Cristian Cioacă nu a mers marţi la Curtea de Apel Piteşti pentru a fi prezent în sala de judecată la şedinţa în care magistraţii ar fi putut să pronunţe o decizie de condamnare sau achitare în cazul său.
Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârşitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi. La sfârşitul lunii februarie 2014, Cioacă a ieşit din Penitenciarul Colibaşi, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Ulterior, Cioacă şi-a reluat activitatea de poliţist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI