Referitor la „cazul Săvulescu”, purtătorul de cuvânt al Ministerului italian al Justiţiei, Paulo Fantauzzi, a declarat că „această sentință a devenit definitivă la 26.09.2020, deoarece părțile nu au făcut apel la Curtea Supremă”.
Decizia Curţii de Apel Napoli nu a fost atacată cu apel „deoarece acestea sunt aprecieri subiective care aparțin magistratului”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Ministerului italian al Justiţiei conform g4media.ro.
Pe 15 septembrie, Curtea de Apel din Napoli a refuzat predarea lui Dragoș Săvulescu autorităților române şi a dispus recunoașterea și executarea în Italia a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare.
Săvulescu a arătat că este integrat social în Italia (vorbește limba italiană, locuiește și are afaceri în Italia) și a beneficiat de un decret de grațiere din 2006 care i-a redus pedeapsa cu 3 ani, rezultând că mai are de executat 2 ani, 5 luni și 28 de zile, adică sub 3 ani de închisoare, și – astfel – a putut fi dispusă suspendarea executării pedepsei
Motivarea Curții de Apel Napoli:
După ce decizia a rămas definitivă prin ne-apelare de către procurorul italian, Curtea de Apel Napoli a aplicat decretul-lege de graţiere nr. 241/2006 și dispus ispăşirea pedepsei cu suspendare, conform g4media.ro.
Ce spune ministrul Justiției, Cătălin Predoiu
Ministrul român al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat pentru Libertatea că „singura explicație pe care o văd este aceea că legea penală specială italiană, o lege din 2006, a permis această decizie”.
Extrădarea s-a derulat între două Curți de Apel, cea din România și cea din Italia, potrivit procedurii mandatului european de extrădare.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru Libertatea:
Săvulescu, condamnat în România în 2019, apoi fugit în Italia
Fostul acţionar dinamovist Dragoş Săvulescu a fost condamnat în 2019 la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, fiind dat în urmărire în 9 februarie 2019.
Potrivit site-ului Poliţiei Române, pe numele lui Dragoș Săvulescu există mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 288/2017 din 07.02.2019, emis de către Curtea de Apel Bucuresti – Secția II Penală.
În luna ianuarie acestui an, Săvulescu s-a predat autorităţilor italiene, afirmând că pedeapsa sa este „nedreaptă şi nemeritată dată de nişte judecători corupţi de sistemul din care fac parte”.
În iunie 2020, Libertatea a publicat imagini video în care soția lui Săvulescu, Angela Martini, l-a filmat la volan, în timp ce le arată limba urmăritorilor.
În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre – 9 ani de închisoare, iar Cristian Borcea şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu la câte 5 ani de închisoare, numărul celor condamnaţi în dosarul retrocedării plajelor fiind de peste 30 de persoane.