Mircea Dinescu a hotărât să fie chiar el bucătar, într-unul din restaurantele sale.
„Decât să mă internez la neurologie, mai bine gătesc la restaurant”,
a spus Dinescu pentru sursa mai sus citată, aşa că zi de zi lucrează umăr la
umăr cu angajaţii său.
„Eu sunt și patron, și bucătar. Aici mai fac eu câte o chestie, cum ar fi mâncărurile care se găseau la 1900 în România, chestiile astea care acum ne par exotice, cum e lintea, humusul, pentru că era influența balcanică a turcilor, după 500 de ani.
Ce se găsea la bazarul din Istanbul se găsea și în București. Încerc să fac niște chestii mai deosebite, o cremă de ardei copt…”, a mai spus Dinescu pentru Profit.ro, citat de stirimondene.fanatik.ro.
Cine a fost Mașa Dinescu
Celebră traducătoare de literatură și dramaturgie rusă, Mașa
Dinescu se trăgea dintr-o familie de intelectuali – tatăl ei era profesor de
literatură rusă, specialist în Dostoievski, iar mama, autoare de cărți despre Eminescu,
Pușkin, Lermontov.
Despre povestea de dragoste dintre Mașa și Mircea Dinescu nu
s-au spus prea multe, însă aceleași surse din cadrul familiei au declarat că a
fost o iubire puternică între cei doi, iar din rodul dragostei lor au rezultat
doi copii, Irina și Andrei.
Cei doi au ales tot o carieră artistică, Irina fiind o cunoscută și apreciată actriță, în timp ce Andrei cântă într-o formație