Cristian David a intrat în atenția DNA pentru că în 2007, când era șef la Ministerul de Interne, ar fi luat mită 500.000 de euro. Se pare că la vremea respectivă, ministrul ar fi exclamat: „Era mai bine dacă erau în lei”. Potrivit unor surse judiciare, referitor la suma de 500.000 de euro pentru intervenţia efectuată de ministrul de interne, Cristian David, pe lângă prefectul judeţului Buzău, Bîgiu Cristian, suma a fost remisă personal de Mladin prin intermediul şefului de cabinet. La o întâlnire ulterioară, Mladin Adrian l-a întrebat pe David Cristian dacă a fost în regulă, acesta a răspuns afirmativ, singura observaţie fiind cu privire la suma de bani că „Era mai bine dacă erau în lei”. Acum însă, după ce noaptea trecută a stat în celulă cu șeful ANI, Horia Georgescu, David e la un pas de a ieși din arest și mutat în arest la domiciliu. Cum decizia nu e definitive, fostul ministru trebuie să aștepte ca DNA să anunțe dacă face sau nu contestație împotriva sentinței.