Decizie CEDO: După ce a internat și ținut un om cu forța, România trebuie să-și reformeze legislația

Este pentru a doua oară în ultimii patru ani când CEDO arată că statul român i-a încălcat drepturile lui N. Prima oară s-a întâmplat în noiembrie 2017, când CEDO a subliniat că cel puţin 10 din cei 16 ani petrecuţi de bărbat într-un spital de psihiatrie au fost spitalizare abuzivă. 

Astăzi, decizia CEDO indică şi că statul român i-a încălcat lui N. dreptul la viaţă privată, când acesta a fost pus sub interdicţie, precum şi când a fost exclus în totalitate din procedura schimbării tutorelui legal. 

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului îi cere statului român să-şi reformeze legislaţia privind tutela şi punerea sub interdicţie a persoanelor cu boli psihice. 

Când diagnosticul devine sentinţă penală

Născut în 1959, N. este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. O boală psihică gravă, cu halucinaţii şi idei delirante, care afectează capacitatea pacientului de a distinge între ce e real şi ce nu este. 

N. a fost internat pentru prima oară în 2001 la Spitalul Obregia, printr-o decizie a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. Sentinţa penală a fost confirmată de aceeaşi instanţă în aprilie 2002:

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică conform cărora numitul N. prezintă schizofrenie paranoidă cu evoluție cronică având discernământul abolit în raport de faptele comise și văzând recomandările comisiei [care a efectuat expertiza] în sensul luării măsurii de siguranță față de învinuit, instanța va admite sesizarea [parchetului] și, în baza art. 114 C. pen., va confirma măsura internării medicale provizorii.

Judecătoria Sectorului 6, 2002.

Bărbatul nu a participat la şedinţa în care s-a pronunţat această sentinţă şi nu a fost reprezentat de niciun avocat. De-atunci, în viaţa lui N. nu a mai fost nicio zi în care statul să nu decidă în locul lui. 

În anul 2003, N. a fost transferat la Spitalul de psihiatrie Poiana Mare, unde a rămas până la 29 ianuarie 2006. Aici  i s-a administrat un tratament pe bază de neuroleptice și tranchilizante.

În 2006, bărbatul este din nou transferat, de această dată la Spitalul Săpoca din Buzău. În acelaşi an, cu ajutorul unui prieten făcut în timpul internării la Poiana Mare, începe un proces lung şi sinuos prin care N. încearcă să-şi recâştige libertatea. Un proces care durează peste un deceniu. Este nevoie ca povestea lui să ajungă la CEDO pentru ca bărbatul să fie în cele din urmă externat.

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Reclamantul a suferit o privare de libertate ilegală și abuzivă, cel puțin începând cu anul 2007.

Hotărârea CEDO în cazul N. vs România, noiembrie 2017:

„Curtea a dispus punerea lui în libertate şi a subliniat faptul că în România nu există un sistem coerent de dezinstituţionalizare. Nici procesul, nici infrastructura care să permită pacienţilor psihiatrici să reintre în comunitate”, a declarat, pentru Libertatea, Constantin Cojocariu, avocatul care îl reprezintă de câţiva ani pe N.

Bărbatul este externat. Acum trăieşte într-o locuinţă protejată, cu ajutorul fundaţiei Estuar şi al primăriei din oraşul său. A început teoretic drumul lui spre a se reintegra în societate. 

Avea 42 de ani când a fost internat prima oară şi 58 de ani când a ieşit.

Pus sub interdicţie

Dar la externare, N. nu primeşte multe drepturi înapoi din cele luate odată cu internarea cu forţa. 

Începând din 2014, statul român i-a numit un tutore legal, la cererea Spitalului Săpoca de a fi decăzut din capacitatea legală. 

Bărbatul este „pus sub interdicţie”, ca mulţi din bolnavii psihici din România. Aşa a ajuns din nou cazul său la CEDO.

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Constantin Cojocariu, un avocat român stabilit la Londra, l-a reprezentat pe N. în ambele cazuri. El a explicat, pentru Libertatea, ce înseamnă această punere sub interdicţie:

Nu se poate angaja. Nu poate să îşi deschidă un cont în bancă, fără aprobarea tutorelui. Nu poate să-şi gestioneze bunurile, să vândă, să cumpere. Nu poate să facă cumpărături mai mari. Nu poate să se căsătorească. E pasibil să îi fie administrat tratament medical fără ca el să consimtă, doar cu permisiunea tutorelui. Şi rămâne stigmatul, eticheta asta de interzis, care e arhaică.

Avocatul Constantin Cojocariu:

După ce a analizat cazul, CEDO a concluzionat că „dispoziţiile legale au făcut ca nevoile reale şi dorinţele reclamantului să nu fie luate în calcul în procesul decizional prin care s-a instituit tutela, iar măsura prin care a fost pus sub interdicţie nu a putut fi adaptată situaţiei lui specifice” (comunicat de presă CEDO, 16 noiembrie 2021).

„Nu s-a luat în calcul capacitatea lui de a înţelege situaţia şi de a-şi exprima preferinţele. În plus, motivaţia schimbării a fost insuficientă şi decizia una disproporţionată”. 

„Drepturile lui sub articolul 8 al Convenţiei pentru Drepturile Omului (n.r. – dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) au fost restricţionate de lege mai mult decât era necesar”, afirmă CEDO. 

Persoanele cu dizabilităţi psihice au nevoie de sprijin să trăiască în comunitate, nu în spital

Aşa cum spune şi avocatul lui, dincolo de cazul său particular, povestea lui N. scoate la iveală o problemă sistemică. 

„Punerea sub interdicţie se face foarte uşor, prea uşor, în baza unui diagnostic şi a unei cereri simple. Există un vacuum legislativ care afectează zeci de mii de persoane care trăiesc în comunitate şi sunt pasibile să fie puse sub interdicţie. Nu există legislaţia prin care aceste persoane pot fi ajutate să ia decizii”, spune Cojocariu. „Odată pusă sub interdicţie, persoana îşi pierde drepturile civile şi economice, îşi pierde statutul de persoană, de subiect. Şi deseori le este numit un tutore care este un reprezentant al statului, ceea ce naşte un conflict de interese”. 

Pentru că problemele identificate în acest caz sunt susceptibile să dea naştere şi altor cazuri similare pe viitor, Curtea consideră că România trebuie să adopte măsuri încât să-şi aducă legislaţia şi practica în linie cu standardele internaţionale.

În hotărârea de astăzi, CEDO mai arată că: 

„Aceşti pacienţi nu trebuie să fie pierduţi pentru societate şi cu sprijin suficient ei se pot întoarce”, spune Cojocariu. „Legea ar trebui să prevină mai multe modalităţi de sprijin al lor în procesul de luare a deciziilor. Şi dreptul bolnavului de-a lua decizii să îi fie luat numai în cazurile cele mai severe”. 

Aşteptăm ca Parlamentul să adopte o lege care să-i permită domnului N. să beneficieze de suportul de care are nevoie şi să beneficieze de drepturi egale cu toţi ceilalţi, chiar dacă are un diagnostic de schizofrenie.

Constantin Cojocariu, avocat:

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro