Până acum, agentul rutier lovit sub centură de Boureanu nu era vizat de nici o cercetare penală, investigațiile procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 fiind canalizate doar pe infracțiunea de ultraj, finalizată cu arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului politician. Însă, de astăzi, plângerea formulată de Boureanu împotriva subofițerului pe care l-a lovit și cu care apoi s-a încăierat în timpul încătușării, s-a transformat într-un dosar penal.

“Astăzi a fost înregistrat dosarul  penal care face obiectul plângerii lui Boureanu Cristian împotriva agentului de la Poliția Rutieră Andrei Ovidiu. Cercetările au început pentru infracţiunea de purtare abuzivă. Se fac verificări, se administrează probe pentru a se stabili dacă agentul a lovit sau nu”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Cristian Boureanu așteaptă în arest, de la o zi la alta, să fie dus la IML pentru examinarea medico-legală

Eliza Popescu, apărătorul ales al lui Boureanu, și-a arătat nemulțumirea față de faptul că solicitările pe care le-a făcut pentru ca Boureanu să fie scos din arest pentru a fi examinat la IML nu au primit nici un răspuns de la anchetatori. Referitor la această situație, surse din cadrul investigatorilor ne-au explicat că la dosar au ajuns două sau trei asemenea cereri ale lui Cristian Boureanu, care astăzi au ajuns la procurorul de caz pentru a fi analizate.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

“Cu siguranță va fi dus (n.r. – Boureanu) la IML. Este vorba de o zi două, în funcție de aprecierea procurorului care instrumentează cazul. Oricum, există documente medicale preliminare eliberate de spitalul unde Boureanu s-a prezentat pentru control care atestă eventualele leziuni. Evaluarea la IML plus acele acte vor stabili existenţa și gravitatea leziunilor, dar și a eventualelor zile de îngrijiri medicale”, au adăugat aceleași surse.

Agentul lovit de Boureanu are nevoie de aproximativ zece zile de îngrijiri medicale

Polițistul lovit sub centură de Cristian Boureanu, care acum este în concediu medical, a fost deja la IML, unde medicii au întocmit, în urma evaluării, un document preliminar care atestă că agentul are nevoie de aproximativ zece zile de îngrijiri medicale.

“Agentul a fost examinat la solicitarea procurorului pentru a se putea stabili încadrarea. Același lucru se va întâmpla și cu Boureanu. Examinările vor stabili dacă leziunile există și,  foarte important, dacă au legătură de cauzalitate cu incidentul în care a fost implicat agentul rutier”, ne-au explicat surse apropiate anchetei.

Citește și:

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Prezența la vot – Alegeri parlamentare 2024. Aici poti vedea LIVE rezultatele de la BEC. Peste 600.000 de români au votat la secţiile din ţară
FANATIK.RO
Prezența la vot – Alegeri parlamentare 2024. Aici poti vedea LIVE rezultatele de la BEC. Peste 600.000 de români au votat la secţiile din ţară
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală la vot este de peste 4,40%, mai mare decât în 2020
Observatornews.ro
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală la vot este de peste 4,40%, mai mare decât în 2020
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI